Cum s-a produs, de fapt, incendiu care a mistuit o casă de lângă Pitești
Noi informații conturează împrejurările în care a izbucnit incendiul puternic produs astăzi, în orașul Ștefănești, în apropiere de Pitești.
Potrivit unor surse ePitești, focul ar fi pornit de la un arzător conectat la o butelie, lăsat nesupravegheat.
Cauza exactă urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.
Incendiul s-a extins rapid și a cuprins o casă și o anexă, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, fiind nevoie de o intervenție amplă a pompierilor.

Potrivit surselor ePitești, incendiul ar fi izbucnit din cauza folosirii focului deschis într-o bucătărie de vară.
Bloc aflat în apropiere, evacuat preventiv
Din cauza riscului de propagare a flăcărilor, pompierii au dispus evacuarea preventivă a locatarilor dintr-un bloc aflat în imediata vecinătate a gospodăriei.
Patru persoane – doi adulți și doi copii – au fost evacuate de echipajele de intervenție, iar alte opt persoane au ieșit singure din clădire.
Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Și blocul a fost afectat, mai multe geamuri spărgându-se.

Intervenție cu mai multe echipaje
La fața locului au acționat trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.
Pompierii au reușit să limiteze propagarea incendiului către alte construcții din zonă și au lucrat pentru lichidarea focarelor și înlăturarea oricărui pericol.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)