Anunțul Poliției Argeș după scandalul din Câmpulung!
Intervenție a mai multor instituții într-un apartament din municipiul Câmpulung, după ce vecinii au reclamat în repetate rânduri mirosuri puternice și condiții necorespunzătoare în care ar fi ținute mai multe animale.
Amănunte, AICI.
15 pisici, găsite în apartament
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și ai Biroului pentru Protecția Animalelor au făcut verificări împreună cu Poliția Locală, reprezentanții Direcției de Asistență Socială și pompierii argeșeni.
În urma controlului, în apartament au fost identificate 15 pisici. Animalele au fost preluate de reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind dispusă plasarea lor într-un adăpost.
Cele două femei au fost transportate la spital
Totodată, cele două femei care se aflau în locuință au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital pentru evaluare de specialitate.
Polițiștii continuă verificările pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Fapta cercetată este prevăzută la articolul 5 din actul normativ și poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 3.000 și 12.000 de lei.
Recomandările polițiștilor
Autoritățile le reamintesc proprietarilor că trebuie să asigure animalelor hrană, apă, adăpost și îngrijire corespunzătoare. Atunci când nu mai pot face față îngrijirii acestora, deținătorii sunt îndemnați să solicite sprijinul medicilor veterinari sau al autorităților competente.



![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)