Poliția Argeș, oficial despre accidentul cu mașina răsturnată
Un accident rutier s-a produs astăzi, în comuna Lunca Corbului, pe DN65, unde un autoturism s-a răsturnat.
Detalii- AICI.
Poliția Argeș transmite oficial:
În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 65, în comuna Lunca Corbului, în care a fost implicat un autoturism.
Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, având direcția de deplasare Slatina către Pitești, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _vătămare corporală din culpă_, iar cercetările sunt continuate de polițiști, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)



