Update ora 09:18
Potrivit informațiilor obținute de la fața locului, victima este o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, care ar fi căzut de la etajul al treilea al unui bloc de locuințe.

Femeia ar fi locuit singură, iar împrejurările în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de anchetatori.

La fața locului au ajuns și polițiștii de la Criminalistică, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul. De asemenea, este prezent și un echipaj de Medicină Legală.
După finalizarea procedurilor de la fața locului, trupul neînsuflețit urmează să fie preluat de reprezentanții Medicinei Legale pentru efectuarea autopsiei.
Știre inițială ora 08:42
Tragedie în această dimineață în cartierul Craiovei din Pitești.
O femeie de aproximativ 80 de ani și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe, în zona Comisariatului.

La fața locului au intervenit echipaje SMURD, însă, din păcate, victima nu prezenta semne vitale.
În ciuda intervenției salvatorilor, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta, medicul sosit la fața locului declarând decesul.
Polițiștii sunt prezenți în zonă și au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Deocamdată, nu sunt cunoscute circumstanțele în care persoana ar fi căzut de la etaj.
Revenim cu informații pe măsură ce apar noi detalii.
Exclusiv/ Moarte suspectă în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj
Știre în curs de actualizare









![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)




