New Profesional Consult 930 x 122

2 500 de salariati

CFR_MARFA

2.500 DE SALARIAȚI DE LA CFR MARFĂ VOR FI CONCEDIAȚI

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, s-a întâlnit ieri cu reprezentanții în România ai Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale. Oficialii străini au solicitat informații la zi privind stadiul procesului de privatizare a CFR Marfă și situația arieratelor.

Citiți și: Oficial! Decizie fără precedent: Faliment la CFR

Șova a informat că pe 28 martie, conform angajamentului către FMI, Consiliul de Administrație al CFR Marfă a demarat procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariați. În plus, ministrul Transporturilor a anunțat ca măsuri de reducere a arieratelor că până la sfârșitul lunii martie au fost compensate creanțele CET-urilor (în valoare de 87,4 milioane de lei), a fost casat și valorificat materialul rulant și ieșit din exploatare, au fost încheiate contracte noi și au încetat prestațiile către clienții care au arierate la CFR Marfă.

De asemenea, ministrul Dan Șova le-a spus reprezentanților FMI și BM că la ora actuală CFR Marfă nu inregistrează arierate la bugetul general consolidat și nici la furnizorii de energie.

Citiți și: CONCEDIERI LA MAGAZINELE SUCCES DIN ARGEȘ

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3