Eurial 930 x 122

anca maria tache

„ODOBESCU” E AICI? EA SCRIE REVISTA DE SPORT A LICEULUI!

Anca Maria Tache are 19 ani şi este elevă la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” din Pitești. Iubeşte limba română, are un blog de creaţie literară, a câştigat numeroase premii şi a fondat chiar o revistă de sport pentru liceul la care învaţă. Ea este cea care scrie articolele, iar câţiva colegi se ocupă de partea tehnică. Cu toate acestea, visul Ancăi este să studieze la Cibernetică.

Citiți și: Pitești. Drama lui Andi, elev de la „Odobescu”. Acesta are nevoie noi toți

Cum ţi-a venit ideea să îți faci un blog de creaţie literară?

-Acest blog este ca un jurnal în care eu scriu ori de câte ori îmi doresc să mă exteriorizez. L-am creat pentru că am observat că oamenii se regăsesc în creaţiile mele. Iubesc literatura! Până acum ceva timp am făcut parte din cercul literar şi de jurnalism de la Palatul Copiilor. Am întrerupt cursurile pentru că urmează examenul de bacalaureat şi îmi doresc să fiu bine pregătită.

Citiți și: Peste 200 de candidaţi la examenul de definitivat, aşteptaţi la Colegiul Odobescu din Piteşti

Ai participat la concursuri de creaţie literară?

Da, am participat la o mulţime de concursuri şi am obţinut zeci de diplome, printre care şi locul I la un concurs internaţional.

Îți doreşti o carieră în mass-media?

-Da, pe viitor mă văd redactor şef  la o revistă. De fapt, am propria mea revistă, se numeşte SPRINT şi este revista de sport a liceului la care învăţ. Eu am fondat-o. Cu toate acestea, voi lăsa pentru mai târziu pasiunea mea pentru mass-media. Deocamdată, îmi doresc să urmez facultatea de cibernetică.

Dacă iubeşti atât de mult limba română de ce ai ales să urmezi o facultate de cibernetică?

-Mi-a plăcut foarte mult matematica în şcoala generală. Ajungând la liceu lucrurile n-au mai stat la fel, pentru că devenea din ce în ce mai grea, însă am fost nevoită să o învăţ. Şi cum pofta vine mâncând, şi pasiunea mea pentru matematică a renăscut. Aşa am început să o înţeleg şi să-mi doresc să aflu cât mai multe lucruri. În prezent vreau să urmez o facultate în acest domeniu pentru că am mult mai multe oportunităţi.

Blogul Ancăi poate fi citit aici: http://glossymine.blogspot.ro/.

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90