Kaia 930 x 120

consiliul judetean

ALGOCALMIN PENTRU TECĂU! PESEDIMEA ARE DURERI DE CAP LA CONSILIUL JUDEȚEAN!

Pesedimea argeșeană amână rezolvarea problemei celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean. Florin Tecău, Tudor Pendiuc și ceilalți lideri social-democrați încă nu au stabilit când și cu cine va fi înlocuit Constantin Polexe, de la PNL, și nici cine va fi al doilea vicepreședinte. Tecău motivează că astfel de decizii nu pot fi luate tocmai acum, când unii consilieri sunt în concediu. Pe de altă parte, noul președinte al Consiliului Județean afirmă că nu a avut timp să discute subiectul cu toate partidele reprezentate în CJ.

Citiți și: Argeș. Instituție din subordinea Consiliului Județean angajează!

Explicația pentru care acest subiect nu va fi nici pe ordinea de zi a ședinței în plen de astăzi a instituției este, însă, alta. Pesediștii argeșeni au așteptat clarificări de la București în privința colaborării cu PP-DD. Odată ce la nivel central PSD și partidul lui Dan Diaconescu au încheiat recent un protocol de colaborare, în următoarele zile liderii județeni ai celor două formațiuni vor negocia o funcție de vicepreședinte pentru PP-DD. Dar și PC vrea o funcție de vice pentru Cornel Lazăr, liderul conservatorilor argeșeni. A spus-o răspicat și Daniel Constantin. „Ce pot să fac? Să  îl contrazic? Este declaraţia domnului ministru, o respect!”, a replicat Florin Tecău.

Pesedimii nu-i convine, însă, să piardă ambele funcții de vicepreședinte la Consiliul Județean. Ar fi pentru prima dată când PSD, care, sub diferitele lui titulaturi din trecut, conduce autoritar județul de mai bine de 20 de ani încoace, nu ar avea niciun vicepreședinte. Conjunctura politică ar putea forța, însă, PSD Argeș să accepte să lucreze cu doi vicepreședinți de la alte partide, respectiv PC și PP-DD.

Citiți și: Exclusiv/,,Sunt foarte supărată!… Mi-a spus-o drept în față!”

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)