CFR Cluj a câştigat, pentru a doua oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de sâmbătă, scor 2-1, de pe teren propriu, cu Internaţional Curtea de Argeş, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Interul are nevoie de o victorie în ultima etapă, cu Steaua, pentru a evita retrogradarea.
Pentru CFR Cluj au marcat Bud ’32 şi Deac ’75, în timp ce pentru Internaţional Curtea de Argeş a înscris Apostu ’67.
1-0: în minutul 32, Peralta a trimis o pasă printre fundaşii argeşeni, Vieira a ratat intercepţia, Bud a recepţionat balonul aproape de careul mic al oaspeţilor şi a şutat peste portarul Marius Popa.
1-1: în minutul 67, Matei a centrat în careul gazdelor, Bogdan Apostu reuşind să marcheze printr-o lovitura de cap.
2-1: în minutul 75, Deac a reuşit să marcheze pentru CFR Cluj după o preluare pe piept în careul oaspeţilor şi un şut care a intrat în plasă după ce a lovit şi bara porţii lui Popa.
Vieira, fundasul împrumutat de CFR la Inter a avut două intervenţii greşite care au fost decisive în marcarea golurilor.
Sursa: mediafax
{loadposition inside}





