- Publicat de: admin
- 24-08-2014, ora 9:00
- Știri
BIG DISLIKE! FACEBOOK FACE RAVAGII PRINTRE TINERI!
Un nou studiu realizat la nivel mondial arată că site-ul de socializare Facebook a devenit principala dependenţă în rândul adolescenţilor. Nici jocurile video și nici ţigările nu le dau atât de mult viața peste cap tinerilor pe cât o face această platformă online. Psihologii susţin că puştii din ziua de azi petrec peste 5 ore pe zi navigând pe Facebook, iar asta le afectează grav viaţa socială și dezvoltarea psihică.
Citiți și: O nouă înșelătorie. Mulți au rămas fără conturi!“Copiii încep să comunice fără emoţie și fără expresivitate şi se bazează doar pe cuvinte, nu şi pe limbajul trupului. Acest tip de comunicare provoacă anxietate în relaţiile sociale din viaţa reală. Mai rău, tinerii ajung să aştepte un fel de like şi în realitate, fiind convinşi că exprimarea aprobării celor din jur face din gestul lor unul bun sau corect.”, avertizează Jenny Alison, un psihiatru american care a analizat atent fenomenul Facebook din ultimii ani.
Numărul conturilor atribuite utilizatorilor români de Facebook a ajuns la jumătatea acestui an la 7.200.000, arată cele mai recente date furnizate de Facebrands.ro. Capitala are, în continuare, cei mai mulţi utilizatori din România, cu 1.480.640 de conturi (21, 97% din total), urmată de Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi (cu câte 3, 86%) şi Constanţa (cu 3, 08%). Alte nouă oraşe au fiecare peste 100.000 de conturi de utilizatori de Facebook: Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Arad, Bacău, Piteşti şi Sibiu. Din Piteşti pe această reţea de socializare sunt 110.020 de conturi, din Câmpulung Muscel – 18.000, din Curtea de Argeş – 17.000, iar din Mioveni – 13.000. (Sursă şi foto: doctorulzilei.ro)
Citiți și: Pitești/Exclusiv: Bătaie între 2 tineri, în Găvana, lângă Rodali! Poliția i-a luat pe sus!