Componenţii lotului olimpic al României prezenţi la a VIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului (International Earth Science Olympiad -IESO) au fost distinşi cu trei medalii de argint şi o medalie de bronz.
Medaliile de argint au fost cucerite de Adrian Gabriel Murariu (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi), Alexandru Zancă (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti) şi George Costin Dobrin (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa). Medalia de bronz a intrat în posesia Dianei Andreea Catană, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. La ediţia din acest an, desfăşurată în Spania, în Santander, în perioada 22-29 septembrie, au participat 81 de elevi din 21 de ţări.
Echipa României revine în ţară peste puțin timp, în jurul orei 17, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din București. (Foto: edu.ro)
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)



![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)







