930×122 CAPRA 5

accident

DOI ARGEŞENI AU MURIT ÎN ACCIDENT ÎN SPANIA

Doi argeşeni, ambii din satul Gorganu din comuna Călineşti, au murit într-un grav accident de circulaţie produs în Spania.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Potrivit șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, Cristian Soare, a fost vorba de un accident de muncă, drept pentru care instituţia pe care o conduce a demarat o anchetă.

„Accidentul s-a produs pe 13 noiembrie, la ora 19:30, ora României, pe drumul naţional A1, la kilometrul 265, în oraşul Santa Olalla de Bureba. Au fost implicate cinci maşini, dintre care trei TIR-uri.

Citiți și: Accident rutier grav! Două mașini, impact devastator!

O furgonetă aparţinând firmei SC Mars Ana Trans 2008 SRL, cu sediul în Piteşti, a fost prinsă între două TIR-uri şi distrusă aproape în întregime. Unul dintre şoferi, Cătălin Nasta, de 22 de ani, necăsătorit, a murit pe loc. Al doilea, Ştefăniţă Gherghinel, de 26 de ani, tot necăsătorit, a decedat a doua zi la un spital din oraşul Burgos. ITM Argeş a început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.”, precizează Cristian Soare pentru ePitești. (Foto Arhivă: trafictube.ro)

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)