pizzeria sapori  930 122

colibasi

E OFICIAL! FOC LA PUȘCĂRIA COLIBAȘI

În urmă cu puțin timp, pe adresa redacției noastre a venit prima reacție oficială de la Penitenciarul Colibași din Mioveni-Argeș după incidentul de azi-dimineață, prezentat public în premieră de ePitești.

Citiți și: Anunț important! Penitenciarul-Spital Mioveni angajează!

“La Penitenciarul Spital Colibași trei deținuți s-au baricadat într-o cameră de detenție și au dat foc la o saltea. Incendiul a fost stins înainte de venirea pompierilor de către angajații instituției, iar cei trei au fost evaluați medical în cadrul Penitenciarului Spital Colibași. Nu au fost constatate probleme de natură medicală cauzate de incendiu la niciunul dintre ei, aceștia aflându-se în afara oricărui pericol.

Totodată, a fost demarată o anchetă și a fost sesizat judecătorul de supraveghere a privării de libertate.”, se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Spital Colibași, agent șef principal Puiu Nicolescu. În comunicat nu se precizează motivul revoltei deținuților. În ultima vreme, în mai multe penitenciare din țară deținuții au organizat proteste, reclamând condițiile mizerabile din închisori.

Citiți și: Tinerii se revoltă față de candidatul TikTok: „Viitorul suntem noi. Nu Georgescu în turul 2!”

Știrea publicată în premieră de ePitești, aici: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/revolta-la-puscaria-colibasi/. (Foto: Arhivă)

New Profesional Consult-555×222
eurial 570×90