930 x122 grota rece

accident

(GALERIE FOTO) BASCOV: ACCIDENT VIOLENT. ANUNȚ DE LA ISU ARGEȘ

Bascov: accident violent. Anunț de la ISU Argeș. În urmă cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș a dat publicității un comunicat de presă referitor la accidentul de circulație produs azi dimineață în comuna Bascov, la Valea Ursului.

Citiți și: „Drum lin către Împărăția Cerurilor, tată!”

“În cursul acestei dimineți, în jurul orei 8, pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, în comuna Bascov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei mașini, un autotren și un autocar. La fața locului s-au deplasat imediat trei ambulanțe SMURD (două de prim ajutor calificat și una de terapie intensivă mobilă), o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Deși inițial au fost anunțate două victime încarcerate, la locul evenimentului forțele de intervenție au găsit șase persoane rănite ușor, care au fost transportate la spital. Ulterior, alte șapte persoane implicate în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Nu a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

Citiți și: Accident lângă Pitești, deosebit de grav, azi-noapte: Un BMW, praf și pulbere!

Pe timpul desfășurării intervenției, traficul a fost blocat.”, precizează ISU. Alte detalii despre accident, AICI.

HerasMed (555 x 222 px)
HerasMed (570 x 90 px)