[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

SCHIMBARE LA SIMFONIA LALELELOR

Schimbare la Simfonia Lalelelor. Consiliul Local a votat o propunere a primarului Cornel Ionică potrivit căreia, în premieră, discursurile gazdelor şi ale invitaţilor la deschiderea ediției 2017 a Simfoniei Lalelelor (21-23 aprilie) vor fi ţinute pe platoul de la blocul Mobilux din Piaţa „Vasile Milea”, iar nu la Casa Cărţii, ca până acum.

Motivul invocat de primar? La Mobilux se desfășoară toate evenimentele oficiale importante ale urbei, inclusiv paradele militare, iar spațiul pentru public, exclusiv pietonal, este mult mai generos (traficul rutier pe strada din fața Casei Cărții trebuia restricționat la fiecare deschidere a Simfoniei).

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Tot în premieră, două sau trei care alegorice care vor fi folosite la tradiționala Paradă a Florilor de la deschiderea evenimentului vor fi expuse ulterior, pe perioada Simfoniei, aproape de magazinul Trivale, pentru fotografii.

570 X 90 CAPRA 3
New Profesional Consult 263×587