- Publicat de: ePitești
- 30-05-2017, ora 10:46
- Administrativ
MUTARE LA CETATEA POENARI
Mutare la cetatea Poenari. Autoritățile fac demersuri pentru relocarea ursoaicei și a celor trei pui care și-au făcut apariția în zona cetății Poenari. Deocamdată, cetatea este închisă vizitatorilor.
Citiți și: Oportunitate de angajare la Cetatea Poenari!„Cetatea rămâne închisă până găsim o soluție. Urșii ar putea fi mutați la rezervația din Zărnești, la o grădină zoologică (temporar) sau pe un fond cinegetic.
Până atunci, îi sfătuim pe turiști să nu mai hrănească urșii, care se pare că sunt pe tot traseul Transfăgărășanului.”, a declarat prefectul de Argeș, Emilian Dragnea, cu puțin timp în urmă.
Citiți și: România, invadată de urși: Frica devine noua realitate în stațiunile montane și orașeCa urmare a prezenței urșilor în zonă, cetatea Poenari din comuna Arefu, de pe Transfăgărășan, a fost închisă zilele trecute vizitatorilor.
Dovedind o totală lipsă de respect față de turiști și un amatorism cumplit în comunicare, Consiliul Județean Argeș, instituția care administrează obiectivul, nu a anunțat public din timp închiderea cetății. Turiștii s-au trezit pur și simplu puși în fața faptului împlinit chiar la fața locului.