Urșii au coborât în mai multe localități din Argeș. A fost emis Ro-Alert
Mai multe localități din județul Argeș s-au aflat în atenția autorităților după ce au fost raportate apariții ale unor urși în zonele locuite sau în apropierea acestora.
Potrivit ISU Argeș, prezența animalelor periculoase a fost semnalată în comunele Arefu, Lerești, Dâmbovicioara, Nucșoara, Băiculești, Berevoești, Stoenești și Valea Mare Pravăț.
Situațiile au determinat intervenția autorităților pentru verificarea zonelor și pentru luarea măsurilor necesare în vederea protejării populației.
Echipaje ISU și ale altor instituții, în teren
În localitățile în care au fost semnalate animalele sălbatice s-au deplasat echipaje ale ISU Argeș, împreună cu reprezentanți ai altor instituții care au atribuții în astfel de situații.
Intervențiile au avut ca scop asigurarea măsurilor de siguranță și limitarea riscului pentru persoanele aflate în zonele respective.
Pentru informarea și avertizarea locuitorilor, autoritățile au transmis și mesaje Ro-Alert, prin care oamenii au fost îndemnați să evite apropierea de animale.
Recomandările autorităților
ISU Argeș le recomandă cetățenilor să păstreze o distanță cât mai mare față de urs și să nu încerce să îl hrănească sau să îl fotografieze.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să evite zona în care a fost observat animalul și să rămână în locuințe, pentru prevenirea unor incidente nedorite.
Foto: descriptiv




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxJoi_epitesti.jpg)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)


