EcoMoto 930×122

    ACADELE

    Acadelele pot contribui la revoluţionarea transplanturilor de organe!

    În prezent, drumul spre realizarea unui transplant de organe este extrem de anevoios, iar uneori chiar imposibil.

    Înscrierea pe lista de aşteptare şi găsirea unui donator compatibil reprezintă primii paşi spre reuşită, dar de multe ori pacienţii decedează aşteptând. Acest lucru s-ar putea schimba, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania. Cercetătorii au realizat un studiu prin care au încercat să obţină organe sintetice prelevând celule chiar de la pacienţi. Reconstrucţia unui organ nu este chiar atât de dificilă precum menţinerea vie a acestuia. Un rinichi poate fi menţinut în viaţă doar cu ajutorul vaselor de sânge care îl tranzitează şi care îl hrănesc cu oxigen.

    Găsirea unei soluţii pentru a „fabrica” aceste vase care alimentează cu sânge organele reprezintă cea mai mare provocare pentru oamenii de ştiinţă. Iar ingredientul surpriză este folosit în industria alimentară! Astfel, cheia este substanţa din carbohidraţi folosită pentru decorarea acadelelor! Din „sticla” de carbohidraţi medicii au reuşit să reconstruiască reţeaua vaselor de sânge prin care sunt alimentate organele sintetice. Ei avertizează, însă, că acest experiment a fost testat provizoriu pe şoriceii de laborator și că până la implantarea unui organ sintetic în corpul unui om mai trebuie făcute cercetări serioase.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90