Am participat ieri, la Centrul Cultural Piteşti, la o dezbatere privind „presa noastră”. Aveam şi altceva de făcut, cum ar fi, spre exemplu, un… ziar, dar, recunosc, am fost curios să aflu ce se mai vorbeşte prin branşa noastră despre presă, cum ne mai vede lumea, dacă mai suntem sau nu consideraţi „a patra putere în stat” sau – şi mai şi – „câinele de pază al societăţii”.

Faţă de întâlnirea de anul trecut, pe aceeaşi temă, vorba poetului, toate-s vechi şi nouă-s toate… În presă nu s-au schimbat multe, ci doar pe ici, pe colo, mai ales în punctele esenţiale. Adicătelea s-au închis câteva cotidiene centrale, vreo 60 de ziare locale, au fost concediaţi vreo 6.000 de angajaţi. Un fleac… Ne-au ciuruit!

Cât despre discuţiile de ieri, în calitatea mea de fin… ascultător, preţ de o oră, am desprins câteva adevăruri general-valabile în aceste vremuri tulburi. Şi anume: puterea constrânge presa cu publicitatea (a spus-o dl. director Mihai Golescu); în privinţa libertăţii presei ca sistem, discuţiile sunt contradictorii (Cristina Munteanu – Antena 1 Piteşti); presa de bun-simţ e din ce în ce mai rară (Florian Silişteanu); generaţia de ziarişti-fursecari, de ziarişti la… conferinţe, nu face presă adevărată (Gheorghe Frangulea – Editura „Pământul”); elevii nu sunt deloc consumatori de presă scrisă, ci de informaţii on-line (Jean Dumitraşcu – Filarmonica Piteşti).

Afirmaţiile de mai sus pot fi numite axiome, pentru că ele n-au nevoie de nicio demonstraţie. Dar cinstit vorbind, în presă nu există adevăr… Sau, mai exact, fiecare vine cu… adevărul lui. Exemple sunt multe, dar voi încerca să mă limitez la unul. Un ziar local consemnează faptul că un primar gospodar a început, cu echipa lui de la ADP, ample lucrări de asfaltare a străzilor oraşului. E un adevăr. Despre acelaşi lucru, concurenţa scrie în alt mod. Şi anume că primarul şi echipa lui e de vină pentru gropile existente în nu ştiu care cartier. Tot un adevăr poate fi numit. În fine, dintr-o altă publicaţie aflăm că primarul risipeşte o groază de bani pe asfaltări de mântuială, când cu sumele respective putea să facă altceva. Şi acest lucru poate fi adevărat.

Un ziarist inteligent poate combina cele trei sau mai multe „adevăruri” într-unul singur şi astfel se situează, cred, mult mai aproape de adevăr…

Mă opresc însă aici cu această teorie, findcă, aşa cum vă spuneam, am… un ziar de făcut. Totuşi, cu permisiunea dumneavoastră, stimaţi cititori, am de tras şi eu nişte concluzii cu prilejul aşa-numitei Zile Internaţionale a Libertăţii Presei. Unu. Presa e încă liberă din moment ce, iată, eu scriu ce vreau la acest ziar (dar, evident, văd ce scriu). Doi. Puterea actuală (PDL), şi la nivel naţional, şi local, încearcă să îngenuncheze presa prin fel de fel de mijloace: intimidări, acces interzis la unele informaţii, la publicitate etc. Nu uitaţi că trăim vremurile în care presa (în afara celei obediente, fireşte) a fost socotită în CSAT element de vulnerabilitate pentru siguranţa naţională. Aşadar, mai în glumă, mai în serios, şi eu, ca şi alţi colegi-terorişti, pot reprezenta o ameninţare la siguranţa statului. Trei. Nu neapărat dintr-o astfel de postură, ci ca simplu ziarist, mă bucur că în continuare avem „marfă”. Avem o groază de subiecte de scris, având în vedere că trăim în judeţul cu cei mai renumiţi arestaţi preventiv. Patru. Şi pentru că în majoritatea acestor cazuri nu s-a dat soluţie pe fond, adică nu s-a stabilit vinovăţia, mă bucur că exist şi ca să spun acest lucru.

• Distribuie:
• Distribuie
•