Am citit cu luare aminte articolul domnului Andrei Pleşu ” Proprietatea termenilor” din Dilema veche nr 368. Sunt de acord autorul că domnul preşedinte Băsescu nu este un dictator.
Nu este însă cât ar vrea domnia sa să fie! În primul rând nu s-a născut la momentul potrivit, dar tentaţia e mare după cum arată dezinvoltura cu care se mişcă printre literele Constituţiei cu complicitatea mai mult sau mai puţin vinovată a Curţii Constituţionale a României care legiferează acum în locul Parlamentului. O mai arată şi răsteala la diverşi cetăţeni care se plâng de situaţia precară în care se află România.
Că nu este dictator o mai dovedeşte şi neputinţa de a-l schimba pe Emil Boc din fruntea guvernului şi împotrivirea la această schimbare manifestată de partidul de guvernământ PDL care s-ar vedea smuls de la beneficele conexiuni bugetare.
Este acuzată obsesia anti-Băsescu, lucru adevărat atâta timp cât domnul preşedinte nu ar folosi vechea tactică a lui Lăpuşneanu: „ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Aşa că se invită des la televiziunea publică mai mult să se afle în treabă şi să se răfuiască cu adversarii politici ponegrindu-i într-un mod care aminteşte cu tristeţe de manierele vadimiste. Cum altfel s-ar califica comportarea grobiană şi inadmisibilă faţă de o jurnalistă la ultima sa conferinţă de presă?
Cred că domnul preşedinte Băsescu a pierdut oportunitatea de a responsabiliza clasa politică românească printr-un guvern de uniune naţională care să ia măsurile de austeritate atât de necesare cerute de criza prin care trece societatea şi economia românească.
Tentativele domniei sale de a reforma statul sunt inadecvate. Este necesar un parlament bicameral cu atribuţii diferite privind Senatul, nu cred că numărul parlamentarilor este problema ci eficienţa legislativă şi servirea intereselor ţării sunt priorităţi. De asemenea cred că un preşedinte cu atribuţiuni extrem de restrânse, mai ales de reprezentare, ar rezolva tensiunile care au apărut între preşedinte şi prim ministru. Este de altfel forma de guvernare majoritară în Uniunea Europeană, incluzând aici şi monarhiile parlamentare.
Chiar dacă sunt unele voci contrare care exploatează anumite declaraţii, posteritatea preşedintelui Constantinescu este pozitivă, mobilizând pe români pentru obiectivele aderării la NATO şi Uniunea Europeană.
Sunt în continuare obiective prioritare privind îmbunătăţirea educaţiei şi a sănătăţii şi unul pe termen lung de modernizare a agriculturii, lucruri ce ar trebui să coaguleze energiile românilor.
Mă tem că aceeaşi posteritatea nu va fi la fel de generoasă cu preşedintele Băsescu care mai mult i-a dezbinat pe români decât să-i mobilizeze.
