Săptămâna trecută am fost inspiraţi, adică eu şi mai ales Adriana, soţia mea. Pe căldurile astea, după 23 de ani ne-am petrecut un sejur la mare, pe litoralul autohton. Am mai fost, dar din cauză de conferinţe la mare, la Neptun prin ’92 şi ’98, dar acum eram cu adevărat la mare, la noi, cu bilet cumpărat la Paradiso, fost Siemens, pentru tratamente şi nămol în Mangalia. N-am ajuns la proceduri, pentru că trebuia să ajungem la un medic balneolog. Dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, şi n-am putut trece de asistente, care ne dădeau numere de ordine, dar strigau pacienţi pe nume! Adriana s-a enervat şi am apelat la serviciile doamnei doctor mama Omida, care vindea sticla de jumate de nămol cu 10 lei. Am aplicat doar o singură procedură, Adriana fiind foarte insistent sfătuită să renunţe la serviciile de balneologi de plajă discutabili. În rest micul dejun era variat şi copios, camera bună, cu televizor care ne-a ţinut la curent cu marele drame naţionale în desfăşurare. Am fost sfătuiţi şi de acasă pentru un restaurant cu specialităţi de peşte, care s-a adeverit. Se numeşte Lebăda. La plajă am mers în faţa hotelului, dar nu mi-a plăcut apa mirosea a alge putrede. Aş că m-am mutat pe plaja de alături spre sud, unde pe faleză tronau trei vile nomenclaturiste. Aici apa era bună, nu erau bolovani şi se putea înota de plăcere. Vilele alea mă călcau pe nervi. Arhitectura lor era de la începutul anilor ’60. Pe vremuri, din relatările lui Mircea, colegul meu, fiu de militar şi obişnuit cu zona, unde îl duceau părinţii în copilărie, mi-a spus că acolo nu aveai acces, era blocat ca la Neptun. Veneau să îşi dreagă sănătatea Dolores Ibarurri şi partenerul de viaţă. Acum şi-au păstrat aerul nomenclaturist şi exclusivist. Aparţin Armatei, probabil că generalii lui Băsescu vin să-şi facă nămolul anual la baza de tratament. Oraşul era ca o sorcovă că se repetau alegerile de primar. Aflu că Zanfir Iorguş a pierdut la Cristian Radu. Sper ca noul primar să rezolve cea mai jenantă problemă a Mangaliei, haitele de câini, care se amestecă neplăcut cu turiştii. Mai plăcută este prezenţa stolului de lebede care dă şi numele locantei unde poţi mânca peşte!
Televizorul din cameră mi-a dat ocazia să văd meciurile din Campionatul European de Fotbal, dar şi dramele naţionale.
Prima ştire a fost despre plagiatul lui Ponta. Scandalul s-a produs în revista Nature şi la Frankfurter Algemeine Zeitung. Primul ministru a replicat că i-a menţionat pe cei plagiaţi în referinţe, dar nu i-a dat cu referinţă în text. Ponta are o problemă care trebuie să şi-o rezolve. Trebuie văzut dacă teza are elemente de originalitate, aia e cea mai spinoasă chestiune, altfel e fără valoare! Ce mă intrigă este aerul specific de istorie fanariotă al problemei. Pe vremuri, boierii îl pârau pe domnitor la Ţarigrad, acu’ se dă în reviste şi ziare străine. Avem tendinţa de a ne spăla rufele murdare în public, măcar plagiatele din Germania şi Ungaria s-au petrecut înăuntru. Pe lângă ţigani mai avem acu’ şi plagiatori. Asta trebuie să-i pună pe gânduri pe cei din mediul academic românesc, la acordarea doctoratelor la kil, fără să aibă vreo valoare. Oamenii politici vor să fie doctori pe deasupra parcă e titlu de mare boier pe vremuri, nu le mai ajunge titulatura de baron local! Mâna perfidă a lui Băsescu a transpărut în ieşirile sale publice cu plasarea lui Dottore, aiurea şi fără sens dar cu trimitere la Ponta şi doctoratul său.
A doua mare dramă naţională s-a produs prin decizia ÎCCJ care a dat sentinţa de puşcărie cu executare lui Adrian Năstase. Fostului prim ministru nu i-a venit să creadă şi a încercat să se sinucidă. Efectul scontat de martorii lui Băsescu s-a dus pe apa Sâmbetii… Acum dintr-o temă foarte bună privind corupţia unui reprezentant USL s-a trecut la o telenovelă menită să impresioneze publicul la naturelul simţitor! Toate ipotezele privind complotul sunt penibile, pur şi simplu Năstase a avut un ultim moment de criză de orgoliu şi a încercat să se sinucidă. Toate acţiunile şi reacţiile suporterilor băsescieni şi nu numai îmi creează impresia că unora le-a fiert creierii! Amintirile lui Gabriel Liiceanu despre regimul Năstase din 200-2004 sunt riguros exacte! N-au fost vremuri plăcute, Ciuvică, vehementul contestatar al lui Băsescu, era arestat pe stradă. Dar, de asemenea, eu nu uit de vremurile la fel de câinoase ale lui Băsescu şi Boc, care cu un cinism şi o aroganţă demne pentru cauze mai bune declara majoritatea românilor de leneşi şi asistaţi . Anii 2010, 2011 au fost în aceeaşi paradigmă a dispreţului faţă de cetăţean. Năstase merită staţionarea prin puşcăriile româneşti, dar astea trebuie să provoace frisoane şi altora care se simt cu musca pe căciulă.
Ceea ce resimt într-un mod neplăcut este o fractură în societatea românească într-o perioadă în care nu există nicio motivaţie serioasă pentru aceste lucruri,anii de început ai lui ’90 sunt demult amintire! Cred că lucrurile se pot rezolva prin dialog şi dispute civilizate. Atmosfera asta sulfuroasă de suspiciune securistă are un singur autor de care sunt sigur se numeşte Traian Băsescu!
Oricum căldură mare, monşer!
