Cronica protestului la Piteşti: azi 4 martie 2012

Astă seară am ieşit mai devreme în piaţă fiind chemat de un fost coleg de serviciu care s-a metamorfozat şi el în jurnalist.

Era o vreme rece  când pregeţi să ieşi la plimbare. Totuşi după ora 6 seara s-a strâns nucleul dur, cam 50 de persoane, cei care protestează încontinuu de la jumătatea lui ianuarie. Suntem de mai mult de patruzeci de zile pe străzile Piteştiului. Noutatea a fost apariţia unui tânăr cu ochii foarte sticloşi care voia neapărat să strigăm Jos Iliescu! Băiatul acesta care era defazat cu vreo 22 de ani el probabil că nu mai mult de zece ani atunci. Treaba asta era atunci foarte serioasă, o spun ca veteran al acestei lozinci, atunci ecoul protestelor  însă a fost redus în opinia publică. Astăzi când opinia publică este cam 90% împotriva lui Băsescu, este formidabil că sunt oameni în Piteşti, chiar numai vreo 50 de protestatari în această seară, care menţin protestul. Individul cu toate că nu mirosea, părea intoxicat! La cererea viceprimarului individul a fost preluat de către jandarmi. Presupun că individul a fost trimis special de adversarii portocalii ai lui Mircea Andrei, dacă ar fi luat bătaie i-ar fi pus într-o lumină proastă pe cei care protestează! Oamenii au continuat protestul cu vioiciune şi au strigat lozincile obişnuite anti-Băsescu, anti-Ungureanu , anti-Mircea Andrei.

Un incident amuzant şi trist s-a întâmplat în vizita unor oficiali din Liban. Ministrului de interne libanez i s-a furat haina, preşedintele Băsescu i-a dăruit o alta, care la rândul ei i-a fost furată! SPP responsabilă pentru protecţia oficialilor nu a fost în stare să prevină două furturi. SPP se pricepe să urmărească opoziţia nu să protejeze oficialităţi sau să prindă hoţi.

Când am scris titlul era să scriu 1977! Pentru că azi se împlinesc 35 de ani de la marele cutremur. Îmi amintesc acea seară pentru că era ziua obişnuită de bridge care se desfăşura în localul de azi al Curţii de Apel care atunci era Palatul Culturii din Piteşti. Ştiu că atât timp cât a durat cutremurul am alergat coborând pe scări şi culoare. Vedeam grinzile de lemn ale acestei clădiri vechi cum scârţâiau sinistru. Am ajuns afară pe stradă când se terminase. Prima mea grijă a fost imensul vas de 300 de metri cubi din aluminiu şi o înălţime de 10 metri în care urma să stea reactorul nuclear de cercetări care se construia tocmai atunci. El putea să cadă de pa caprele de lemn şi să se prăbuşească în groapa în care urma să fie introdus. Când am ajuns dimineaţa am constatat că nu se întâmplase nimic! Clădirea era foarte bine înfiptă în pământ fiind din beton masiv şi caprele pe care era aşezat vasul se deplasaseră nesemnificativ. Aşa că în 1990 la cutremurul pe care l-am resimţit la serviciu m-a luat râsul şi l-am liniştit pe un coleg bucureştean care dădea să fugă spunându-i că această clădire este antiseismică!