Donaris 930 x 122

    bolnavi-3-in-pat-1

    Cum putem privi politica actuală ?

    Apropo de politică, după cum ştiţi eu încerc în această rubrică o consiliere în plan economic, legislativ şi social, cu privire la interesul cetăţeanului şi al managerului autohton.

    Politica de dreapta şi de stânga

    Mai sunt oameni care se gândesc că şi după ziua de mâine trebuie să supravieţuiască condiţiilor actuale de criză, de neajunsuri sociale şi economice. Diferenţa cea mai clară între curentele politice actuale, este că cel de dreapta priveşte la economia naţională ca la un ansamblu de date şi cifre, în timp ce cel de stânga ia în calcul în primul rând oamenii, destinele, aspiraţiile şi motivaţiile lor.

    Şi să vă dau un exemplu, după cum ştiţi cu data de 14 iunie ac. au fost aprobate de către Ministerul Sănătăţii organigramele şi pentru spitalele din judeţul Argeş, în care se observă diminuări drastice a numărului de paturi, la unele dintre ele. Legat de acest aspect, am solicitat părerea unui director al unei entităţi aflate în această situaţie. Dânsul era nedumerit de această politică aplicată în sistemul de sănătate publică. Pe un motiv economic: un pat din cadrul unui spital aduce anual un venit de circa 100.000 lei, iar odată cu reducerea sumele atrase implicit vor scădea, în timp ce cheltuielile vor rămâne acelaşi. Deci, se va realiza indicatorul legat de eficienţa economică ?. Mă tem că nu şi atunci cine va pierde. Normal, pacientul !

    De aceea, în momentele de criză economico-financiară este nevoie de intervenţia statului, a administraţiei centrale şi locale pe paliere cum ar fi protecţia socială şi infrastuctură.

    Politica pentru binele cetăţeanului

    La acest început de mileniu trei avem voie să definim noul tip de societate, vizat ca fiind „societatea cunoaşterii”, producătoare de avuţie sub formă de „cunoaştere”, aceasta fiind de fapt măsura productivităţii şi inovaţiei. Sau, cum ar zice o vorbă românească „ai informaţie, ai putere”.

    Transformarea societăţii, în ansamblu, parcurge o serie de paşi preliminari. În primul rând, au loc serioase reaşezări ale uneia dintre celulele de bază a societăţii, organizaţia. Noul trend economic impune raportarea tuturor transferărilor la această unitate de analiză, pentru că organizaţia este, întotdeauna, singura angajată profundă într-o competiţie continuă pentru cea mai esenţială resursă existentă în lume: omul, omul calificat, dedicat, capabil de cunoaştere, într-un cuvânt, omul informat din societatea actuală. Pare paradoxal a ne raporta la o asemenea noţiune, de vreme ce experienţa milenară a omenirii ne-ar putea oferi alte variante mult mai sigure: societatea, comunitatea sau chiar familia.

    Spuneam la un moment dat că „miracolul Extremului Orient” este, în mare parte, datorat oamenilor şi puterii lor de a se adapta rapid la condiţiile extreme, chiar şi vitrege. Această calitate vine, din milenara istorie şi cultură a popoarelor respective şi mai ales dintr-un sistem educaţional ancorat în necesităţile reale ale societăţii.

    Şi atunci nu se cade să ne aplecăm către cetăţeanul de rând ?. Mai ales în vremurile actuale. Vă voi răspunde printr-un exemplul din administraţia locală. Se vor face debranşări de la agentul termic până la data de 15 august ac., urmând anumite etape birocratice. Luăm în calcul unele semnale de nemulţumirea ale populaţiei din Piteşti. De ce nu se propune de către consilierii municipali, constituirea unui buget să îi zicem pentru căldură, alimentat din sume fixe achitate lunar, de cei care vor fi nevoiţi să opteze pentru centrale de zonă sau cartier. Aceasta ar arăta că vă pasă de problemele celor mulţi şi totodată s-ar găsi resurse financiare în vederea finalizări acestor investiţii până la venirea ierni viitoare. Ce ziceţi domnilor ?.

    Viorel Crăciuneanu

    craciuneanu2002@yahoo.co.uk

     

     

    555 X 222 POSADA 2

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90