New Profesional Consult 930 x 122

Dan Puric, un om frumos intr-o lume urata

mihai_paul_codunas

Marturisesc ca m-a surprins, in cel mai placut mod cu putinta, interesul pe care l-a starnit Dan Puric in Pitesti. Nu ma asteptam ca sala mare a Casei Sindicatelor sa fie arhiplina, chiar si in conditiile in care intrarea a fost libera. Puric spune lucruri profunde, in timp ce pitesteanul de rand nu mi s-a parut niciodata a fi un adept al discursurilor cu miez, cu continut.

Domnul Dan Puric este un om frumos, ca sa citez titlul uneia dintre cartile sale de succes. Nu ii impartasesc toate opiniile, dar retorica lui este incantatoare. Are puterea sa te mobilizeze sentimental si macar sa te iluzioneze ca esti parte a unei natiuni deosebite. Nu cred ca poporul roman are prea multe motive sa se laude cu sine, dar Puric, prin vorbele sale calde, imi potoleste tavalugul critic la adresa istoriei si a prezentului nostru.

Dan Puric spune ca avem datoria morala sa ne cunoastem si sa ne cinstim semenii care au patimit pentru ca noi sa traim acum in libertate. Elitele pe care regimul comunist le-a aruncat in inchisori, iar „experimentul Pitesti” reprezinta o dovada tragica a suferintei intru libertate, sunt sau ar trebui sa fie reper pentru constiintele noastre. Nimic mai adevarat. Puric si-a asumat rolul de „invatator”, de „profesor”, rol pe care-l joaca admirabil.

Crestin convins, curatenia sufleteasca este un alt aspect pe care domnul Puric il promoveaza. Din pacate, iar aici este parerea mea, poporul caruia i se adreseaza nici nu isi cinsteste inaintasii asa cum se cuvine si nici nu incearca sa se purifice. Poporul roman sau este azi debusolat sau niciodata nu a avut, de fapt, fibra sanatoasa, structura pe verticala. Mai degraba, romanului i-au fost comode complicitatile vinovate si lasitatea.

Tocmai pentru ca romanul generic ma dezamageste cumplit, tocmai pentru ca nu mai cred, de o buna bucata de vreme, in lecuirea poporului meu, imi face bine optimismul domnului Dan Puric. El insusi devine, de nu va fi devenit deja, un reper pentru romanii care se simt straini in propria lor tara. Intr-o lume in care notorietatea bate valoarea, ma bucura ca Puric este si un om valoros si o persoana cunoscuta publicului larg. Tare mi-as dori ca si alte valori contemporane sa aiba succesul lui Dan Puric!

Cred ca de aceea, inainte de orice altceva, a fost plina-ochi sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor. Suntem inca destui cei care, revoltati sau obositi de mitocania si de rautatea prezentului, ne refugiem, aproape cu disperare, langa putinele repere care au ales sa iasa in fata si sa militeze pentru moralitate si respectarea valorilor. Ne „agatam” de oameni ca Dan Puric, cautandu-ne identitatea intr-o lume fara scrupule, murdara, in care virtutile sunt luate peste picior si condamnate, iar viciile-aplaudate. Dan Puric este un om frumos intr-o lume urata. Iar pentru asta ii multumesc.

mihaipaulcodunas@yahoo.com

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90