De ce descompune PDL?

Răspuns unui prieten

Fenomenul de descompunere al PDL are câteva explicaţii. Pentru unii trecerea în opoziţie a PDL ar fi o şansă de revenire şi reconsolidare. Cred că această ipoteză nu este exactă. Raţiunea umflării PDL din partidul de 7-12 % într-un partid de dimensiunile PSD cu procentele electorale de peste 30% a fost dorinţa ahtiată de putere a lui Traian Băsescu. Traian Băsescu nu putea să dispună de puterea absolută pe care şi-o dorea cu un partid de dimensiunile PD. Şi explicaţiile creşterii electorale în numai 4 ani au fost câteva:

1. Traian Băsescu este campionul luptei anticorupţie. După guvernarea de creştere economică dar cu derapaje îngrozitoare privind corupţia a cărei efigie era primul ministru Adrian Năstase şi cu beneficiul definirii acele epoci de guvernare a PSD  a fiind a capitalismului de cumetrie, cum inspirat l-a denumit Ion Iliescu, a favorizat transformarea lui Băsescu într-un arhanghel al luptei contra corupţilor. Guvernarea Tăriceanu l-a favorizat din nou în faţa publicului. Toate succesele şi le-a acontat, toate eşecurile au fost datorate lui Tăriceanu. A contribuit bileţelul agramat al lui Tăriceanu în sprijinul amicului Dinu Patriciu care a creat impresia altui corupător. Personal, în vremea respectivă am trăit cu impresia finalului carierei politice a primului ministru în funcţie. Alt motiv a fost corupţia reală sau inventată a unora dintre miniştrii cabinetului Tăriceanu doi, minoritar, fără miniştri PD. Cu excepţia cazului Traian Decebal Remeş care a intrat în puşcărie (în opinia mea pe nedrept, dar asta nu contează!) ceilalţi miniştri putativ corupţi au fost exoneraţi de acuzaţii.

2. Competenţa miniştrilor PD. Alt mit care a contribuit la cancerizarea electorală a PNL a fost competenţa miniştrilor PD. Tot ce scădea electoral la PNL creştea la PD. Aici au contat opţiunile clasei medii  care în perioada 2004-2008 era în creştere şi consolidare. Funcţiile deţinute de miniştrii PD au favorizat această poveste. Faptul că ministrul Dobre al transporturilor atât de dragi preşedintelui Băsescu nu  a contat. A fost schimbat cu ministrul Radu Berceanu un expert în dat din gură şi aruncat vina pe alţii. Ministerul Economiei lui Şereş a devenit locul marii corupţii şi a băieţilor deştepţi. Se mai aude ceva de procesele lui Şereş? Nu prea.

3. Reinventarea ideologică. Găselniţa extraordinară a lui Frunzăverde a fost nimerită. Fiind un gol lăsat de cvasi-dispariţia PNŢCD, PD s-a grăbit să-l umple şi a devenit un partid de dreapta, popular. Asta din postura favorizantă de partid social democrat, specializat în piedici puse PSD, care era considerat în Europa un partid mai degrabă cripto-comunist. Şi aceasta postură a fost benefică în ochii aceluiaşi electorat din clasa medie, mai degrabă de centru dreapta.

4. Reorientarea electoratului extremist. Acest electorat extrem de fluid, care poate atinge şi 20%, cum s-a văzut în 2000, a fost cel mai fermecat de lozincile anti-corupţie, de aerul de om tare al lui Băsescu. Constatarea din prezent a creşterii în sondaje a PP-DD, acest partid revanşă de televizor al lui Dan Diaconescu, cel mai puţin carismatic lider, pe seama scăderii electorale a PDL vine să sprijine această constatare.

Ajuns la un scor electoral ameţitor noul PDL a fost asaltat de oportunişti. Realegerea lui Băsescu a consolidat intenţia PDL şi mai ales a preşedintelui reales de a guverna în orice condiţii. Corupţia şi mai ales incompetenţa a fost endemică. Măsurile cinice de austeritate menite să reechilibreze finanţele României au fost întâmpinate cu reacţii slabe de cetăţeni. Au fost slabe reacţii şi mai ales penibile din partea sindicatelor. Guvernanţii n-au înţeles nimic din asta, fapt este că măsurile de austeritate erau acceptate dacă primeau explicaţii oneste, care nu prea au fost. Băsescu chiar a încercat să dezbine şi să antagonizeze pături sociale, salariaţii sistemului privat versus bugetarii. În aceste condiţii incompetenţa guvernării, lipsa de măsuri menite să revigoreze economia prăbuşită, cu mulţi şomeri şi migraţia economiei în zona cenuşie şi neagră au lipsit şi mai mult de resurse economia. Totul a explodat în momentul în care preşedintele Traian Băsescu a ironizat şi batjocorit unul din cei mai competenţi specialişti din  guvernele Boc, adică pe doctorul Arafat. Abia acum se văd consecinţele. PDL a început să se dezagrege, demonstraţiile anti Băsescu au lipsit partidul de raţiunea de a fi: guvernarea, care se contura fără viitor.  Şi asta în pofida sondajelor mincinoase de pe piaţă. Se pare că sondajele autentice care arătau precaritatea PDL au îngrozit pe unii şi a declanşat hemoragia spre USL. Soluţia guvernării Ungureanu a fost doar un paliativ. Erorile sale mari au fost cedarea la şantajul făcut de pedelişti pentru finanţarea primăriilor apropiate puterii, privatizarea fără rost a CUPRUMIN care a stârnit mari suspiciuni şi pe plan simbolic, mai ales în Transilvania, înfiinţarea facultăţii de medicină în maghiară la UMF Târgu Mureş, la şantajul UDMR. Aici a fost o prostie fără seamăn a PDL care trebuiau să amâne această hotărâre care probabil că nu va fi schimbată. Electoratul românesc din Ardeal este cel mai puţin anti-maghiar, dar în acelaşi timp este extrem de sensibil la astfel de gesturi simbolice.

Teama mea este că procesul de disoluţie al PDL va continua, lăsând loc ca principală opoziţie la USL doar partidul lui Dan Diaconescu, partid antisistem precum PRM ca în 2000. PDL va fi în situaţia unui partid slab reprezentat parlamentar, cred totuşi că va trece pragul şi influenţa şi credibilitatea lui va fi scăzută.

După cum s-a văzut în ianuarie 2012 românii cer o guvernare onestă, nu neapărat generoasă în pomeni financiare.  Alt lucru important pe care nu l-au înţeles cei de la PDL este exasperarea că procesul electoral va fi falsificat. Nici aici guvernul Ungureanu nu a dat semne pozitive în acest sens.

Dacă această lecţie nu va fi înţeleasă de guvernul Ponta, atunci vom avea neplăcerea unei puternice dezamăgiri şi a creşterii partidului (lor) antisistem.