Donaris 930 x 122

sare

Despre alesi, prefecti, infractori si ursi

Pentru a treia oară, într-o conferinţă de presă, prefectul Gheorghe Davidescu, a ţinut să sublinieze că, dacă la Mărăcineni va fi desemnată ca şi viceprimar consilierul local PSD Valerica Bucuroiu, atunci primăria va fi condusă în continuare de infractori.

Vă reamintim că la Mărăcineni de vreo trei- patru şedinţe se tot încearcă delegarea atribuţiilor de viceprimar unuia dintre consilierii locali, după ce primarul şi viceprimarul au fost reţinuţi într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşit în legătură cu o faptă de corupţie şi uz de fals. Am întrebat pe prefectul judeţului de ce afirmă că, sub conducerea profesoarei Valerica Bucuroiu vom avea în administraţie „tot infractori”. Răspunsul a fost unul stupefiant, venit din partea unui individ care reprezintă guvernul în teritoriu şi care mai şi coordonează instituţiile judeţului, inclusiv cele ale ministerelor de interne şi justiţie: „pentru că soţul consilierului PSD are casa luată de cămătari, a citit în presă, e condamnat pentru delapidare”! Şi cum are în familie un infractor, şi femeia este un infractor. Plus că pe numele primarului şi viceprimarului reţinuţi, nu a fost emisă nicio hotărâre definitivă şi irevocabilă! Aşa a ajuns presa să poarte robă, să ţină loc de Constituţie şi să fie şi ciocănelul cu care se verifică reflexul electoratului. De fapt, aşa a ajuns un prefect, să citeze din presa care citează dintr-un comunicat de presă remis de PDL. Pentru dreptul oricărui individ la prezumţia de nevinovăţie, declaraţia prefectului Davidescu este o tentativă la siguranţa şi libertatea sa! Este inadmisibil ca cineva aflat într-o funcţie importantă, pe principiul gripei sau a prostiei care se ia, să afirme despre o persoană, despre care a spus limpede că NU are nicio condamnare, că este un infractor, doar pentru că, probabil- pentru că personal nu avem date că aşa şi este- soţul respectivei persoane ar fi comis o infracţiune. Fiecare om are propriul CNP, fiecare cetăţean al României, al judeţului Argeş are drepturile sale! Iar când un reprezentant al guvernului, care îşi spune şi apolitic, i le sugrumă, atunci ce să mai spunem dacă, să zicem, doamna consilier ar fi arestată la ordinul unui director numit clar pe criterii politice? Că este normal? Vi se pare normal ca prefectul să deschidă gura şi să vorbească asemeni babelor care stau pe bancă, dând de acolo sentinţe irevocabile? Poate acel consilier va fi ales, poate nu, viceprimar interimar. Poate este un consilier prost, sau nu- asta decide electoratul. Poate este un cadru didactic prost sau nu. Dar sigur, atâta timp cât nu are NICIO condamnare, nu este infractor! Este ca şi cum, şi folosim exemplul acesta ca să înţeleagă şi prefectul judeţului Argeş, Gheorghe Davidescu, s-ar da ordin uciderii tuturor urşilor din ţară pentru că un exemplar l-ar fi muşcat pe un cetăţean din Şuici!{loadposition inside}

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90