Domnul Pleşu recidivează! De data aceasta într-un interviu dat revistei 22.

Domnul Pleşu avea faţă de realitate o atitudine ironică şi decontractată. Nu ştiu ce la făcut acum să ia atitudine?

Poziţia sa este acum mai nuanţată. I-a venit şi lui Băsescu vremea ca să fie caracterizat de simpaticul moralist. Dar eu detectez în opiniile sale despre respectivul personaj sindromul Stokholm. Deşi a fost înjurat de preşedintele Băsescu, deşi a fost calificat ca un fel de neica care se făcea că mută hârtii de acelaşi prezident, domnul Pleşu păstrează o prost ascunsă simpatie pentru acest individ. Are dreptate să-l să-i evidenţieze incapacitatea dialogului şi menţinerea unei atmosfere tensionate a vieţii politice, dar acuză doar nepotrivirea timpurilor cu respectivul personaj. Rămâne fascinaţia pentru acest individ de o grosolănie şi vulgaritate care probabil n-a fost întrecută decât de sinistra figura a lui Ceauşescu.

Rămânând în registrul puterii domnul Pleşu are cuvinte de laudă pentru Baconschi, care s-ar califica între speranţele politice ale românimii. Aş fi agreat punctul dumisale de vedere, ignorând sulfuricul incident cu jacuzzi, sau votul năucitor de la ambasada Franţei, simpatizându-l pe elegantul eseist al transcendentului. Ce m-a şocat însă pe mine este şi rămâne inexplicabilul discurs linguşitor al aceluiaşi Baconschi pentru un personaj de o rară vulgaritate, această ţoapă a politicii româneşti care este madam Udrea. Aici domnul Baconschi nu mai are niciun argument relativ la exprimarea elegantă faţă de doamne.

Dar domnul Pleşu rămâne la atitudinea extrem de dură faţă de liderii opoziţiei.

Acuză din nou derapajele verbale ale domnului Ponta şi-l acuză de comportament specific unor persoane având dublul vârstei acestuia. Că domnul Ponta are răbufniri de obrăznicie este un fapt, dovedit şi de discuţia în contradictoriu cu ministresa Udrea, de aseară 14 decembrie. Ambele personaje se potrivesc prin tupeistica afişată.

Cel mai tare însă îl deranjează pe domnul Pleşu cel mai tare este însă liderul liberal Crin Antonescu. Deci acesta este un fel de Rică Venturiano tomnatic, caracterizare la care Antonescu a replicat acid privind activitatea politică a domnului Pleşu pe lângă duduia Udrea. Nu mă aşteptam ca domnul Pleşu să fie ranchiunos, dovada fiind referirea la acest episod, care evident l-a deranjat pe domnul Pleşu. Pentru Pleşu liberalul Antonescu este un personaj fără substanţă şi superficial. Aici mă despart cumva de opiniile domnului Pleşu.

În primul rând Crin Antonescu este unul din extrem de puţinii oameni politici români care nu s-a căpătuit de pe urma acestei profitabile ocupaţii. A fost şi rămâne un om liber, cu o prospeţime şi o retorică necruţătoare care aminteşte de oratoria interbelică. Acuzele lui Pleşu sunt fără conţinut, numai dacă vedem, că PNL are un program liberal de guvernare şi guvern alternativă, care au lipsit atât aceluiaşi partid sau unor partide în opoziţie. Şi asta-i nu-i puţin!

Dar cred că pe domnul Pleşu îl roade că există un personaj cu aspiraţii cert intelectuale care se simte ca peştele în apă în politică. Faptul că domnul Pleşu păstrează o simpatia secretă pentru cinismul şi mitocănia Băsescu mă melancolizează.

• Distribuie:
• Distribuie
•