Duminica, 13 martie: Sfantul Nichifor

Duminica, 13 martie: Sfantul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, a fost izgnonit de imparatul Leon Armeanul (813-820) in insula Proconis, pentru ca a sprijinit cinstirea sfintelor icoane. A trecut la cele vesnice in anul 828, dupa 13 ani de chinuri petrecuti aici. In secolul al IX-lea, imparatii Teodora si Mihail, au restabilit cultul sfintelor icoane, l-au alungat pe patriarhul Ioan si l-au ales ca patriarh pe Metodie. Dupa patru ani, patriarhul Metodie a cerut imparatilor sa-i permita sa aduca la Constantinopol moastele Sfantului Nichifor. Dupa ce a primit acordul acestora, patriarhul Metodie a luat cu sine cativa preoti si monahi si s-au dus in insula Proconis. In manastirea Sfantului Mucenic Teodor, au aflat cinstitul trup al Sfantului Nichifor, intreg cu totul, neavand nici urma de stricaciune si dand buna mireasma. Moastele sale au fost asezate mai intai in Biserica Sfintei Sofia, iar a doua zi, in Biserica „Sfintii Apostoli”. Sfantul Nichifor este cinstit de Biserica Ortodoxa si pe 2 iunie.

Duminica Ortodoxiei este prima duminica din Postul Sfintelor Pasti. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane trimite in fiecare an, in aceasta duminica, o scrisoare pastorala care este citita in toate bisericile din parohii si manastiri. In pastorala se vorbeste despre importanta cinstirii sfintelor icoane ca expresie a credintei ortodoxe si face un apel catre toti credinciosii, sa contribuie fiecare la lucrarea misionara a Bisericii, mai ales in parohiile sarace din tara si strainatate.

Duminica Ortodoxiei este prima duminica din Postul Sfintelor Pasti. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane trimite in fiecare an, in aceasta duminica, o scrisoare pastorala care este citita in toate bisericile din parohii si manastiri. In pastorala se vorbeste despre importanta cinstirii sfintelor icoane ca expresie a credintei ortodoxe si face un apel catre toti credinciosii, sa contribuie fiecare la lucrarea misionara a Bisericii, mai ales in parohiile sarace din tara si strainatate.Duminica in care s-a savarsit actul solemn de cinstire a Sfintelor icoane, prima din postul Pastilor, s-a numit Duminica Ortodoxiei.

Duminica Ortodoxiei – Diferenta intre idol si icoana

Noi nu stim cum a fost Fiul lui Dumnezeu inainte de intrupare, nici cum sunt Tatal si Duhul Sfant. Nu stim cu alte cuvinte cum este Dumnezeirea in sine, dar stim ca Dumnezeirea Fiului dupa intrupare nu mai e o realitate despartita de trupul si de fata omeneasca. Daca nu stim cum este Dumnezeirea in sine, stim ca Dumnezeirea Fiului s-a aratat oamenilor si li se va arata in vecii vecilor prin infatisarea reala de om si numai prin ea.

Poporul evreu a primit porunca de a nu-si face „chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant…” (Deut. V, 8-9), dintr-o pedagogie divina, intrucat traia in mijlocul popoarelor pagane si idolatre, care l-ar fi tentat la reprezentare materiala a lui Dumnezeu, fiinta pur spirituala si imperceptibila prin simturi. Simboalele legii vechi – mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfant, sicriul legii etc. – constituiau semnele sensibile ale prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului ales. Aceste simboale erau o anticipare a icoanelor, precum insusi Vechiul Testament era o anticipare, o calauza, un pedagog catre Hristos.

In crestinism, reprezentarea lui Dumnezeu in formele artei iconografice a devenit posibila datorita faptului istoric al intruparii. „Negresit, sa nu faci icoana lui Dumnezeu Cel nevazut – ne invata teologul icoanelor, Sfantul Ioan Damaschin. Dar cand vezi ca Cel fara de corp s-a facut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului Sau omenesc. Cand Cel nevazut s-a aratat vazut in trup, atunci vei infatisa in icoana asemanarea Celui care s-a facut vazut. Cand Cel fara greutate, fara calitate si fara marime, din pricina superioritatii firii Lui, Cel care exista in chipul lui Dumnezeu, a luat chip de rob (Filip. II, 6-7), prin aceasta apropiere de calitate si cantitate a imbracat chipul corpului, atunci zugraveste-L in icoane si aseaza-L spre contemplare, pe Acel Care a primit sa fie vazut…”.

Pentru crestinul ortodox, icoana ramane un mijloc de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi cei aflati in lumea materiala. „Respingerea icoanei – declara un teolog ortodox – este proprie celor ce resping in general orice fel de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi prin vreo putere oarecare, afara doar de oarecare comunicare de putere prin cuvant… Numai unde cuvantul a fost asociat cu Tainele si cu cinstirea icoanelor s-a pastrat unitatea credintei, acestea fiind prin identitatea lor in toate timpurile, franele care au tinut cuvantul in matca traditiei pornite de la Apostoli”.

Cat priveste natura sau caracterul cultului icoanelor, trebuie retinut faptul ca Parintii Bisericii nu l-au confundat niciodata cu cinstirea pe care o dam lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu il cinstim prin latrie sau adorare iar pe Sfinti, icoanele si moastele lor, ii cinstim prin simpla venerare, sau – dupa cum o numeste Sfantul Ioan Damaschinul – cinstirea relativa, pentru ca sta in relatie cu prototipul la care se refera. Intre icoana si prototip exista asemanare, dar nu identitate de natura. Calitatea asemanarii cu prototipul justifica deci si legitimeaza cultul icoanelor, iar cea de diferenta prin natura determina gradul sau esenta acestui cult.