De când eram mic am fost educat despre marile calităţi ale neamului nostru. Când aveam vreo 10 ani mi-a picat în mână o carte frumos editată şi tipărită despre faptele românilor, apărută în perioada interbelică. Arătând-o profesoarei de istorie am fost avertizat să nu-i fac publicitate, pe vremea aia se purta falsa teorie a prieteniei de veacuri cu poporul rus care nu prea apărea în ea, ba dimpotrivă erau priviţi ca cei mai mari duşmani.
Oricum am fost educaţi că suntem plini de mari fapte vitejeşti ale strămoşilor, că i-am bătut pe turci sau otomani cum îşi mai ziceau şi cu toate acestea le-am fost supuşi patru veacuri şi jumătate. Se subliniau faptele de arme contra ungurilor, uitându-se că Ungaria era unul din cele mai mare regate feudale din vecinătate faţă de care Principatele erau mult mai mici ca teritoriu şi resurse umane. Şi se uita că limba română a început să fie folosită în biserică datorită Reformei ajunsă la unguri care încercau să-i convertească şi pe români aşa că Biblia s-a tradus în româneşte renunţând-se la slava neînţeleasă de enoriaşi.
Dar care oare au fost oare cele mai importante fapte de arme ale românilor, acelea care au lăsat consecinţe în istoria noastră. Voi încerca să le prezint cronologic fiind o selecţie subiectivă fatalmente, dar nu fără sens.
Prima mare faptă de arme a fost înfrângerea la Posada a lui Carol Robert de Anjou, regele Ungarie de către Basarab în 1330. Această bătălie a consacrat independenţa primului principat românesc. În continuare domnii sau voievozi români ai Ţării Româneşti sau ai Moldovei erau vasali ai regatului maghiar, dar asta nu poate să mire, puternicul rege al Angliei era vasalul regelui Franţei prin posesiunea Acvitaniei.
O altă mare faptă de arme cu consecinţe extrem de importante pentru români a fost campania lui Mihai Viteazu pentru cucerirea principatelor Transilvaniei şi a Moldovei. S-a creat pentru prima dată o uniune a acestor principate care ulterior a consolidat în mitologia naţională România Mare. Se cunosc analizele revizioniste ale lui Boia care arată, pe bună dreptate, că la sfârşitul secolului al XVI-lea nu exista naţionalismul secolului XIX. Însă acţiunea lui Mihai a avut logică. Pentru că erau alături de principatul Tării Româneşti singurele formaţiuni statale dependente de otomani dar nu incluse în Imperiul Otoman. Iar în cazul Ardealului erau eforturi de a fi anexat Imperiului Romano German. Probabil că a fost acesta un motiv puternic al lui Mihai de a nu încerca o campanie de anexare a Serbiei, cu toate că avea generali sârbi. Dar mai era pe de altă parte şi ambientul renascentist în care a trăit Mihai Viteazu, un om educat care probabil îl citise pe Machiavelli şi pe de altă parte faptul că populaţia din cele trei principate aveau o puternică majoritate vorbitoare ale aceleiaşi limbi. Mihai Viteazu a şi pus bazele primei episcopii ortodoxe din Ardeal care servea românilor. Şi elemente de apartenenţă la acest neam şi religie existau prin toată Europa medievală, de aceea erau mari state naţionale ale francezilor, englezilor, ulterior spaniolilor.
Un alt război dus de români cu mari consecinţe a fost mult mai aproape de epoca modernă, respectiv Războiul de Independenţă. Prin acest război românii au anexat Dobrogea, provincie la care aveam oarecari drepturi istorice, cam neclare din vremea lui Mircea cel Bătrân. Am reuşit să ne câştigăm accesul la mare şi am reuşit o românizare rapidă şi fără dispute etnice a acestei provincii.
Ultimă faptă importantă de arme a românilor a fost participarea noastră la Primul Război Mondial. Jertfa umană şi eforturile noastre militare ne-au dat dreptul să negociem reunirea tuturor provinciilor româneşti. Liderii noştri politici au avut intuiţia naţională de a ne afla de partea, Antantei, a celor învingători. S-a realizat visul de veacuri ai patrioţilor români. Nici nu vreau să mă gândesc la o alternativă contrafactuală a situării de partea Puterilor Centrale, care ar fi fost o catastrofă naţională.
În toate celelalte războaie duse de români jertfele au fost mai mult sau mai puţin inutile, însă momentele prezentate mai sus sunt cele care au hotărât decisiv soarta noastră.
