FRANŢA hegemonie sau declin de Lucian Boia

Această carte scrisă de Lucian Boia vine în completarea imaginii pe care o aveam despre dominaţia lumii din cartea lui Paul Kenedy ” Ascensiunea şi decăderea marilor puteri„. Ea face o analiză a situaţiei Franţei în ultimele două secole.

Franţa a fost ţara din vestul Europei centralizată foarte devreme şi cu o demografie superioară tuturor celorlalte ţări europene. Această ţară puternică cu mari resurse cu acces la Mediterană, Atlantică şi Marea Mânecii. Ea a fost ţinută în şah însă de Anglia, vecina insulară din nord-vest, într-un război care a ţinut mai mult de o sută de ani. Finalmente, englezii au fost alungaţi şi Franţa a fost de la Renaştere încoace o mare putere. Ea a ajuns să domine Europa în vremea Regelui Soare Ludovic al XVI-lea care a şi fixat graniţele naturale spre est pe Rin. Momentul de maximă dominaţie europeană a fost epoca napoleoniană. Napoleon a supus Italia, Spania, a înglobat Belgia şi Olanda. El i-a învins Austria într-o serie de războaie şi a dat măsură marii lui aroganţe prin Campania din Rusia. Chiar dacă atunci domina Europa numeric 30 de milioane de locuitori în Rusia aventura s-a terminat prost. Napoleon a fost învins de coaliţia împotriva lui şi Franţa a început procesul decăderii ei. La acest declin de putere a contribuit şi scăderea natalităţii. Pe parcursul unui secol a fost ajunsă şi întrecută de Marea Britanie şi Germania.  Franţa  a avut o tresărire de orgoliu prin Al Doilea Imperiu al lui Napoleon al III-lea. Acesta a fost interesat de o Europă a naţiunilor şi a sprijinit apariţia statelor independente din Balcani printre care şi România. Regele Carol I a fost propunerea împăratului în pofida faptului că era german, îi era rudă şi mai era şi catolic. De atunci este dominantă la noi influenţa Franţei, aristocraţia română fiind francofilă, chiar dacă exista o minoritate educată în Germania. Franţa a trăit obida înfrângerii în războiul cu prusacii care au marcat renaşterea Reichului German. Acest imperiu a devenit rapid prima forţă economică a Europei depăşind şi Marea Britanie. În pofida acestei înfrângeri care a condus la pierderea frontierei estice cu Alsacia şi Lorena, Franţa a constituit rapid un imperiu colonial, cu teritorii în special în Africa. A încercat să creeze aici în Nordul Africii în Algeria o a doua Franţă, experiment ratat finalmente.  Conştientă de inferioritatea ei a constituit Antanta împreună cu Marea Britanie, vechiul inamic, care conştientiza puterea germană şi cu Rusia. Aşa că Primul Război Mondial a găsit Franţa în tabăra victorioasă. Dar a ieşit extrem de slăbită economic şi uman.  Faptul că Marea Britanie a rămas rezervată în politicile europene, iar SUA noua putere dominantă a lumii a devenit izolaţionistă, a găsit Franţa în situaţia de a face faţă unei Germanii hitleriste dornică de revanşă. Erorile politice şi economice au condus la marele dezastru militar al Franţei în mai-iunie 1940. Acţiunea generalului De Gaulle care a susţinut continuarea luptei împotriva inamicului nazist a salvat Franţa de la o situaţie dezavantajoasă  postbelic. Prin eforturile lui De Gaulle Franţa a fost a patra mare putere la ocupaţia post-belică a Germaniei, dar i-a consolidat şi statutul de putere de mâna a doua.  Toată această perspectivă istorică este aceea definită de Adrian Cioroianu ca fiind din perspectiva muzei Clio.

Franţa a avut după război parte de o dezvoltare economică şi demografică rapidă, depăşind în cei trei zeci de ani glorioşi 1945-1975 Marea Britanie în ambele aspecte, adr rămânând în urma Germaniei care şi-a revenit miraculos după o distrugere aproape completă.

Economic stătea bine Franţa problemele politice au revenit şi generalul salvator De Gaulle a fost rechemat în 1958 şi constituţia Franţei a fost modificată preşedintele având puteri mult sporite, fondându-se a 5-a Republică. Proiectul lui De Gaulle uita că Franţa nu mai era ce a fost. Demografic Franţa ar fi trebuit să aibă pe tendinţa din vremea lui Napoleon 130 de milioane de locuitori faţă de cei 65 de milioane pe care îi are în prezent. De Gaulle a recurs la o politică independentă faţă de SUA retrăgându-se din NATO, creând Force de Frappe nucleară franceză. Generalul a înţeles sfârşitul imperiului colonial şi a încheiat războiul algerian care devenise o fundătură. Îşi dorea o Europă de la Atlantic la Urali. Din acest motiv a sprijinit acţiunea de independenţă ceauşistă.  Toate acţiunile sale pot fi văzute din aceeaşi perspectivă a lui Cioroianu ca fiind de tip Klausewitz.  Cu toate eforturile lui De Gaulle Franţa şi-a consolidat statutul de mică mare putere.

Şi iată că profesorul Boia analizează şi eforturile ultimului preşedinte francez Sarcozy de revigorare a Franţei, de data asta cu o atitudine ferm pro-americană. Dar toate astea se înscriu iarăşi în perspectiva lady Gaga, pe clasificarea lui Cioroianu. Cea mai mare reuşită a lui Sarcozy a fost căsătoria cu frumoasa italo-franţuzoaică Carla Bruni.

Franţa a dominat cultural lumea, franceza a fost limba diplomaţilor până la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Vorbind de francofonie ultimul Consiliu de Coroană a l României lui Carol I din 1914, care a promovat neutralitatea spre dezamăgirea bătrânului rege legat puternic de ţara mamă Germania, s-a ţinut în franceză. Acesta a fost ultima întrunire politică românească într-o altă limbă decât cea română.

Forţa SUA a impus azi limba engleză ca limba în orice domeniu începând cu diplomaţia. Mai găseşti rar azi români, bulgari, greci, polonezi care să vorbească franţuzeşte, cum ştiau în perioada interbelică aristocraţia şi intelectualitatea acestor naţiuni. Franţa nu mai domină lumea nici măcar cultural, centrele de iradiere culturală s-au mutat pe celălalt mal al Atlanticului la New York, sau la Pacific la Los Angeles. Filmul este dominat de Holywood şi Franţa nu mai are puterea lansării unor mode culturale.

Dar, există un dar!

Nimic nu se poate compara cu Parisul, Parisul este o lume prin el însuşi. Nu degeaba Parisul şi Europa sunt fascinaţia constantă a americanilor. Chiar dacă aterizează la Londra, toţi americani fac călătoria vieţii lor la Paris şi în Franţa. Două foarte frumoase filme americane Mica Romanţă şi mai nou Turistul încep la Paris şi se termină la Veneţia! Cultura franceză continua să fie influentă, filosofi francezi sunt adulaţi în universităţile americane, rafinaţii de oriunde îşi doresc un castel sau măcar o căsuţă în Franţa. Modul de viaţă francez este incomparabil toţi îşi doresc o bucăţică de Franţa. Acest lucru l-a remarcat şi ultimul roman al lui Houellebecq Harta şi teritoriul. Nimic nu poate înlocui strălucitoarea paradă de pe Champs Elysee de 14 Juillet!

Aşa că nu trebuie să regretăm că Franţa nu mai e ce a fost!