Ideologul

Am aşteptat degeaba! Doream să văd reacţiile la ultimele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu.

Că preşedintele Traian Băsescu a fost ales legitim, chiar dacă la o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi, este indiscutabil. Dar preşedintele a ales după realegere în loc de a reprezenta România ci să conducă România. În acest scop a inventat o majoritate din tot felul de transfugi de la partidele rămase în opoziţie PNL şi PSD. Nici măcar nu a mai fost situaţia din 2005, când de bine de rău a convins Partidul Umanist al lui Voiculescu să meargă alături de PD şi PNL.

Băsescu a decis să ia anumite măsuri de austeritate necesare fără a mai consulta tot spectrul partidelor. Măsurile au fost extrem de dure şi au afectat atât credibilitatea coaliţiei de guvernare cât a preşedintelui. Au urmat o cascadă de reforme şi legi dintre care unele au avut un scop evident politic precum cea privind numărul de spitale şi a sănătăţii în general. Avem un sistem medica reformat, cu mai puţini medici şi corp medical plecat să-şi ia lumea în cap. La fel de discutabilă este reforma legată de învăţământ care nu conduce la rezultate mai bune, la elevi mai pregătiţi sau la studenţi mai interesaţi.

Apoi a venit şi intenţia revizuirii constituţiei, care a suferit o respingere cvasitotală pe motive de constituţionalitate din partea Curţii Constituţionale.

Dar cea mai controversată intenţie a preşedintelui este aceea de a reorganiza administrativ ţara în unităţi mai mari. Intenţia a suferit o respingere vehementă atât din partea opoziţiei cât şi din partea UDMR. Nici măcar membrii PDL nu au primit fără rezerve această iniţiativă. Scopul ei nedeclarat era să înlocuiască organismele alese ale judeţelor cu organisme de administrare numite care să sprijine PDL la viitoarele alegeri în perspectiva unor rezultate catastrofale.

Dar după această serie de acţiuni cel puţin controversate, preşedintele Băsescu se ocupă de istoria României.  Declaraţiile sale pe care pot fi caracterizate ca având un caractere autoritarist fascizant, fapt  care-l prezintă ca pe o persoană cu aptitudini şi aspiraţii dictatoriale. Cel mai grav este faptul că marea sa realizarea, cvasiunanim acceptată, de condamnare a comunismului nu pare decât o ridicolă glumă. Atitudinea sa evident favorabilă lui Ion Antonescu şi acuza de trădarea adusă regelui Mihai a deranjat majoritatea formatorilor de opinie din România şi din străinătate.

Şi acum ajung la personajul care îl enunţam în titlu şi anume la ideologul lui Traian Băsescu.  De când s-a instalat în fruntea Comisiei de studiu pentru condamnarea comunismului în România, domnul Vladimir Tismăneanu a devenit un autentic ideolog al regimului Băsescu. Se pare că funcţiile care i-au fost oferite au mulţumit orgoliile nesatisfăcute ale lui Tismăneanu.  Mai deunăzi sărea ca ars la acuza de tendinţe fasciste ale preşedintelui şi le combătea cu vehemenţă. Acum când şeful său face declaraţii care-l devoalează ca având acest tip de simpatii, noul Leonte Răutu al acestui regim reacţionează absolut aiuritor.

În locul unei poziţionări ferme de despărţire faţă de aceste declaraţii extrem de discutabile el reacţionează în stilul ba pa mă-tii. Această declaraţie de pe blog anulează tot capitalul de încredere de care s-a bucurat în ochii intelectualilor, mai ales al celora interesaţi de fenomenul comunist în care Tismăneanu pretindea că se pricepe. În faţa unei declaraţii cu iz fascizant măcar pentru memoria antifascistă a părinţilor domnul Tismăneanu trebuia să reacţioneze. Dar nu mă mai miră nimic, pentru că Vladimir Tismăneanu a ales să blameze opţiunea lor comunistă. Domnul Tismăneanu se simte bine la fel ca Răutu care servea interesele unui tip grosolan şi xenofob precum Ceauşescu fără să aibă nicio remuşcare. Este şi domnia sa un fel de acrobat cum îl denumea în titlul cărţii scrise despre acest personaj împreună cu Cristian Vasile. De fapt i-am observat mai demult elasticitatea şi capacitatea de adaptare de la începutul anilor ’90. Pornind ca un teoretician al sovietologiei şi a analizei comunismului cu contribuţii mai mult teoretice, Vladimir Tismăneanu era mai interesant când evoca personaje în jurul cărora a trăit, mari mahări comunişti din vremea lui Dej şi a lui Ceauşescu. Vădea în acea vreme o atitudinea critică a comunismului cu nuanţe de stânga. A cochetat o vreme cu Ion Iliescu căruia i-a luat nişte interviuri. Se pare că Iliescu nu i-a oferit poziţii oficiale şi aşa nu a fost foarte apropiat de acest regim. În epoca Băsescu articolele sale au devenit mai nuanţate şi interesante trecând la o analiză a comunismului românesc de pe poziţii marcat de dreapta.  Ca să ajungă finalmente ideologul acestui regim. Deci putem remarca aceeaşi acrobaţie asemănătoare ideologului comunist.

Şi acum câteva cuvinte şi despre alţi intelectuali numiţi mai mult sau mai puţin corect ai lui Băsescu.

Măcar domnului Andrei Pleşu i-a spălat obrazul doamna Adriana Săftoiu pentru lecţia de istorie pe care o ţinuse preşedintelui Băsescu pentru combaterea ideilor prezentate atât de tranşant aatât de dezinvolt de acelaşi preşedinte. Obraz pătat de intervenţia sa atât de neinspirată şi nepotrivită la adresa doamnei Cornea şi aspru amendată de forumiştii cărora le-a şters inelegant comentariile. Şi domnia sa a ales tăcerea la declaraţiile lui Băsescu.  Nu m-am mirat că nici omul recent Horia Roman Patapievici tace, a renunţat la opiniile sale conservatoare de când poartă demnităţi oficiale. Dar cel mai tare mă întristează tăcerea domnului Gabriel Liiceanu  şi toată lumea ştie de ce ar fi trebuit să dea o replică!