Era necesară această temă prilejuită în primul rând de realităţile politice de azi şi nu numai deoarece a apărut cartea lui Boia.
Lucian Boia cuprinde perioada dintre 1937 la 1945 când România trece prin 7 schimbări de regim politic. Dar care perioade au fost periculoase cu adevărat? Legionarii ar spune că perioada în care regale Carol al doilea a introdus dictatura personală, care a dus la represiunea şi moartea unor lideri ai acestei mişcări. Democraţii ar spune că perioada de câteva luni ai regimului legionaro antonescian, când intelectuali de prima mână şi oameni politici ai vremii au fost asasinaţi. Evreii ar spune că vremea dictaturii antonesciene atunci când s-a produs pogromul de la Iaşi şi lagărele din Transnistria. Dar toţi sunt însă la unison, şi de la stânga la dreapta spun că în mod sigur cea mai periculoasă perioadă pentru cetăţenii României a fost perioada post ‘45 atunci când comunismul s-a instaurat la putere!
Aceste perioade sinistre ale istoriei recente sunt, din fericire, istorie. Dar şi azi persistă întrebarea dacă este necesară implicarea intelectualilor în politică? Aş spune că este benefică.
La începutul anilor ’90 lucrurile erau clare, criptocomuniştii erau la putere iar intelectualii erau contra acestei puteri. Astăzi situaţia este mai complicată. Dar unii intelectuali s-au implicat în politică şi suferă consecinţele. De ce? Pentru că sunt intelectualii lui Băsescu. D’aia sunt acum urâţi, pentru că Traian Băsescu conduce un sistem mafiot de putere care jefuieşte România, pentru că Traian Băsescu îşi dispreţuieşte concetăţenii, pentru că Traian Băsescu tratează cu flegme istoria recentă a României, precum înainte securiştii.
Şi mă voi referi la triada exemplară a culturii româneşti postdecembriste: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici. Din boierii minţii n-au mai rămas decât nişte îngeri căzuţi.
Domnul Gabriel Liiceanu nu i se reproşează că nu scrie bine şi că nu este un editor de excepţie, ci pentru că n-a reacţionat la atitudinile huliganice ale lui Băsescu, dar a mai avut şi imprudenţa să împingă în ridicol revolta cetăţenilor din Piaţa Universităţii. Însă aceasta a reuşit să-l reinstaleze pe Raed Arafat în postul de la Sănătate, să-l facă pe Traian Băsescu să renunţe la Legea Sănătăţii care avea semnificaţii nesănătoase, să demită prin SMS un ministru de externe şi să oblige la demisia lui Boc şi a guvernului său.
Domnului Andrei Pleşu nu i se reproşează activitatea exemplară ca ministru al Culturii şi apoi la Externe. Au rămas lucruri memorabile din această activitate. Singurul lucru care nu i-a ieşit a fost cel de sfetnic al lui Băsescu, o recunoaşte şi domnia sa. Dar domnia sa s-a poziţionat în ultimul timp ca un moralist şi urzicător al unor atitudini ale unor persoane publice. Andrei Pleşu a oscilat şi fandat în activităţile politice, fapt care nu-l lasă să adopte o privire detaşată la nişte lucruri în care şi domnia sa a fost din plin amestecat. Reproşurile privind anumite evenimente din vremurile comuniste nu se pun, este foarte greu de judecat azi lucruri întâmplate atunci în care puţini aveau curaj şi consecinţele unor atitudini puteau fi extrem de nenorocite
Domnul Horia Roman Patapievici nu este detestat pentru că este probabil cel mai interesant eseist postdecembrist şi pentru că este un manager deosebit, reuşind să facă din Institutul Cultural Român o instituţie de elită. Nici pentru acea expoziţie discutabilă de la ICR New York care rămâne controversată şi atât. Ci i se reproşează jurnalistica militantă şi nesocotită în favoarea puterii şi elogierea unor dintre cei mai netrebnici reprezentanţi ai acesteia, fără măcar ca acestora să le pese că sunt apăraţi de Horia Roman Patapievici! Noroc pentru domnia sa că cineva mai realist l-a tras de mânecă şi a renunţat, dar astea nu se uită.
E mare păcat şi tristeţe când vrând să faci lucruri bune şi utile, nu eşti suficient de înţelept să să nu te asociezi cu cine nu trebuie, sau să taci când trebuie!
