NOR CURIER 930X122

    boc_papusa

    Jalnicul Boc

    Boc a scăpat de noile furci caudine, moţiunea de cenzură a căzut! PDL a declanşat o mobilizare fără precedent, ieri niciun parlamentar din arcul guvernamental n-a votat. Frica de trădare a determinat obligativitatea neparticipării la vot. Aşa că moţiunea n-a trecut cu 219 pentru şi niciunul contra! Insuficiente pentru că trebuiau totuşi 236. Afară se simţea presiunea străzii, zeci e mii de oameni înfruntând vremea câinoasă protestau aşteptând căderea celui mai impopular guvern după ’89.

    Dar nici opoziţia nu s-a mobilizat suficient. Cred că elementul cheie era să-i convingă pe udemerişti, din păcate PSD a refuzat nominalizarea unui minoritar Klaus Iohannis ca posibil premier de tranziţie, unii analişti acuză că PSD aşteaptă acutizarea conflictului guvernului Boc cu România ca să culeagă laurii unui procent peste 50% în alegeri. Cred că PSD se iluzionează, iar orgoliile lui Ponta care se simte ocultat de personalitatea lui Crin Antonescu, pot să fi contribuit la insucces.

    După numai o zi, s-a văzut care este preţul căderii moţiunii. Guvernul Boc şi-a asumat Legea Educaţiei, în care sunt anumite prevederi favorabile învăţământului în limba maghiară. Personal cred că sunt lucruri care se pot negocia, şi PSD a acceptat în perioada 2001-2004 anumite chestiuni favorabile UDMR. Ce-i mai grav sunt alte prevederi generale privind învăţământul, ca de exemplu liceul de trei ani. Acest ministru nu cred că a făcut studii liceale. Eu am făcut liceul cu 11 clase, ultima promoţie, dar liceul era de 4 ani. Doar într-o perioadă de cel puţin 4 ani se pot acumula cunoştinţele generale care să dea o cultură generală unui tânăr. Văd cu tristeţe şi rezultatele neconvingătoare ale sistemului Bologna. Sunt implicat într-un program de predare la Politehnica din Bucureşti şi realizez că 4 ani sunt insuficienţi pentru a forma un viitor inginer, probabil că doar Masteratul să dea o imagine mai precisă pentru viitorul inginer.

    Dar vreau să revin, asupra asumării Legii Educaţiei de către Guvernul Boc. E jalnic pentru că chiar Emil Boc va promova o lege cu prevederi favorabile minoritarilor maghiari. Îmi aduc cu tristeţe prestaţia lui Emil Boc, pe la începutul anilor 2000, în dispută cu Verestoy Attila. Nu cred că am văzut un naţionalist mai penibil decât Boc polemizând cu preopinentul maghiar. Discursul lui mitralia banalităţi şi stupidităţi şovine privind pe maghiari.. Mi-a fost ruşine că sunt român şi că sunt de aceeaşi naţionalitate cu Boc.

    Eu, dragii mei , acelaşi Emil Boc va promova o lege care dă satisfacţii ungurilor!

    Jalnic guvern, jalnic prim ministru, jalnic Emil Boc.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3