EcoMoto 930×122

apr_21_denie_spalarea-picioarelor_w180

Joi, 21 aprilie: Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Ianuarie, episcopul şi Proclu, Faust, Soson, Dezideriu, Eutihie şi Acution

Joi, 21 aprilie: Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Ianuarie, episcopul şi cei împreună cu dânsul diaconii Proclu, Faust şi Soson, citeţul Dezideriu si mirenii Eutihie şi Acution erau torturaţi în Italia, la Campana şi pentru că animalele sălbatice nu îi atacau cunoscând duhul lui Dumnezeu, acuzatorii i-au decapitat. Episcopul de Nola venise însoţit de diaconii săi să-l întărească pe diaconul Soson deţinut la Putiole. Arena destinată distrugerii lor a devenit  pridvorul bisericii credinţei altora datorită cărora îi ştim pe aceşti sfinţi şi îi pomenim azi. Denia din Joia Mare. Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.  Scriptura zilei: Luca 16.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3