De când se apropia evenimentul aniversării celor 90 de ani de viaţă ai Regelui Mihai, anumiţi jurnalişti au intrat într-o surescitare febrilă.
Unii foarte cunoscuţi pentru simpatia mai mult decât declarată faţă de pedeleul pseudo-portocaliu, precum Sabina Fati sau jalnicul ideolog Cristian Pătrăşconiu insinuează prin declaraţii şi articole asocierea Regelui şi a Casei Regale cu anumite politici sau mijloace mass-media. Ei nu pot trece de propriile frustrări şi micimi sufleteşti şi nu pot înţelege că Regele Mihai este deasupra politicii şi că reacţionează magnanim la solicitarea oricărui organ de presă şi informare, fie că este sau nu pe placul sus menţionaţilor jurnalişti. Se reproşează apoi ipocrizia vinovată a unora care l-au alungat la începutul anilor 90. Ce este de preferat acum: reconcilierea cu regele sau continuarea valului de minciuni şi mistificări despre istoria noastră recentă ca la începutul anilor 90?
Alţii s-au improvizat în istorici. Este notoriu în acest sens Ion Cristoiu, arătat cu degetul de Alina Mungiu Pippidi, devenit un abil mistificator al istoriei moderne a românilor. El exploatează în cel mai bolşevic stil evenimente şi întâmplări privind corupţia şi venalitatea unor politicieni din vremurile perioadei în care în România domnea monarhia ereditară de Hohenzolern. El încearcă să acrediteze ideea că aceste fenomene erau generalizate şi caracterizau acele vremuri, teză binecunoscută a legionarilor interbelici, preluată apoi de cei care au ocupat ţara cu ajutorul cizmei sovietice. Este şi mai curios că această propagandă comunistă o face Cristoiu pe banii celui mai mare capitalist român al momentului.
Ana Pauker când a venit călare pe tancurile sovietice a reproşat lui G. G. Dej arestarea lui Antonescu, care dacă nu s-ar fi produs România putea fi ocupată militar de Armata Roşie. Ori, această teză este răspândită iresponsabil de aceşti pseudo-istorici împreună cu tot felul de alte teze denigratoare de tip securist comunisto-naţionalist cu care este înveninat şi actualul preşedinte al României. Nu se înţelege că dacă aventura militară a lui Antonescu în Răsărit mai poate avea justificări, pogromurile şi lagărele evreilor din Transnistria îl condamnă definitiv.
Poţi constata însă cât de jos au ajuns unii jurnalişti în destrăbălarea cinică şi aservirea lor faţă de nişte interese vremelnice. Trebuie să fii de acord cu un important politician român: P. P. Carp, supus şi el greşelii de interpretare a unor evenimente esenţiale ale politicii româneşti, că la noi nu se duce lipsă de inteligenţă, ce lipeşte este însă caracterul.
P.S.
Chiar azi a apărut în Dilema veche articolul lui Adrian Cioroianu: Şi dacă regele Mihai nu abdica în 1947? care răspunde tuturor dilemelor jurnalistice dezbătute în articolul meu.
