New Profesional Consult 930 x 122

Medicamente! Medicamente!

mihai_paul_codunas

Este de prisos sa comentezi iesirile nervoase ale tribunului. In definitiv, ce sa analizezi la o atitudine mitocaneasca? Ar fi ca si cum te-ai apuca sa-ti dai cu parerea despre o hazna. Excesele individului sunt ca o latrina al carei miros iti muta nasul. Ceea ce ne intereseaza este replica reprezentantilor statului prezenti la evacuarea PRM din sediu. Care replica?

Politistii, timorati in cel mai categoric mod cu putinta, nu au reactionat. L-au lasat pe tribun sa vocifereze, sa faca scandal si sa injure ca la usa cortului. Incredibil, dar n-au intervenit nici atunci cand a avut tupeul sa-i ia unuia dintre ei cascheta de pe cap. Iti faci cruce si te intrebi cum de este posibil? Este, pentru ca suntem in Romania, o tara a absurdului total.

Firesc ar fi fost ca politistii sa puna imediat piciorul in prag. Mai intai sa-l avertizeze verbal sa se potoleasca. Apoi, in conditiile in care ar fi continuat cu invectivele, sa-l imobilizeze. Scurt pe doi. Fara alte comentarii. Daca erau musai necesare, catusele puteau fi si ele folosite. Asa procedeaza un politist adevarat. Nu sta ca boul, impasibil, in timp ce unul tulbura linistea si ordinea publica, ba chiar indrazneste sa-l agreseze fizic.

Ca europarlamentar se bucura de imunitate? Adica ce, se poate comporta cu reprezentantii statului cum i se pune lui pata? Nu, tribunul este un cetatean ca oricare altul, iar imunitatea invocata nu are nicio consecinta in situatia data. In cazul lui, Politia ar fi trebuit sa actioneze ca la carte, dupa lege, asa cum este normal sa actioneze indiferent de circumstante si, mai ales, indiferent de numele celui care sfideaza o autoritate de stat.

E ingrijorator ca Politia nu reuseste sa devina o institutie respectabila. A pierdut inca o buna ocazie sa demonstreze ca sta pe picioarele ei, ca nu se teme de nimic cand vine vorba sa apere si sa impuna legea si ca cetateanul poate avea incredere in ea. Nu ma simt deloc confortabil stiind ca Politia, prin reprezentantii sai in strada, se lasa umilita si ofensata. Vreau o Politie puternica, n-am spus abuziva, care sa lucreze dupa reguli bine trasate si care sa nu se scape in pantaloni in fata unuia cu functie.

Cele intamplate la evacuarea PRM sunt doar un episod din multele care i-au avut ca actori, in roluri negative, pe politisti. Nu au fost, nicidecum, o exceptie. Sunt nenumarate scenele in care „oamenii legii”, ca sa folosim un cliseu, au stat ca de lemn, lasandu-se batjocoriti. Disolutia autoritatii, cum bine a numit-o Cristian Tudor Popescu, disolutie care a debutat dupa evenimentele din decembrie 1989, se manifesta pe mai departe. Asta desi intre timp, formal, cu acte, am intrat in Uniunea Europeana, in galeria statelor civilizate, acolo unde legea nu se negociaza. Din pacate, doar formal.

mihaipaulcodunas@yahoo.com

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90