NOR CURIER 930X122

sare

De la portia lui Ceausescu, la portia lui Basescu

Rezultatele unui sondaj ieşit pe piaţă, arată că 41% dintre români l-ar vota pe Ceauşescu dacă acesta ar mai trăi. Desigur, nu poţi avea prea multă încredere într-un astfel de demers sociologic, având în vedere gradul imens de subiectivism din partea repondenţilor. În general, trecutul este mai bine văzut decât prezentul, mai ales când acesta este îmbâcsit cu noroiul şi disperarea crizei, ca să nu mai luăm în calcul că a fost realizat în preajma deshumării soţilor Ceausescu. Şi totuşi, cumva, realitatea ne aduce aminte de vremea comuniştilor şi, într-un fel, pare mult, mult mai groaznică.

Boardul FMI a ajuns la Bucureşti a urecheat încă din prima zi guvernul Boc pentru datoriile mult prea mari pe care statul le are către mediul privat. Conform prognozei din primăvară, în 2010 economia românească ar urma să scadă cu 0,5% din PIB, faţă de o creştere de 1,3% cât se estimase în iarnă. Recesiunea ar putea fi însăde 3% din PIB, conform unui raport făcut public săptămâna trecută de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). În acest context, oficialii FMI au luat în calcul un scenariu care poate îngrozi pe oricine îşi primeşte salariul de la stat: salariile ar putea fi raţionalizate de la anul. Adică, salariile de la buget vor fi din nou tăiate sau plăţile ar putea fi suspendate. Iar până la anul, când România va terbui să înceapă să-şi plătească din împrumutul de la oragnismele internaţionale nu mai este deloc mult.

Nu cred că ar trebui să uităm că România va ajunge la un nivel al împrumuturilor de 20 miliarde euro. Şi nici că banii din tranşele de până acum, în afară de a menţine leul la o cotă rezonabilă şi de a plăti, într-o lună salariile şi pensiile, nu au avut niciun efect. De la centura de siguranţă a lui Băsescu, împrumutul a ajuns vital pentru supravieţuirea ţării. Boc nu ştie altceva decât că trebuie să taie şi spune răspicat că vom primi bani înapoi pe bonurile fiscale, drept mulţumire că vom lupta cu evaziunea fiscală. Aceasta este marea măsură pe care Boc a promovată pentru a micşora economia gri, pentru a atrage bani la bugetul de stat. Milioanele de euro sunt cheltuiţi într-o fericire, în timp ce bugetarii rămân fără locuri de muncă sau fără o mare parte din venituri, pentru mofturi personale, strategii exuberante şi interese politice ale unor grupuri restrânse. Şi, ţineţi minte, acum nu mai este nici an de campanie electorală, aşa cum explica, prefectul Davidescu că a fost 2009, şi că de aceea nu s-au luat măsurile necesare. Doar o întrebare pentru prefect: în 2009, cine era preşedinte şi cine era premier? Primesc un mail halucinant. Ministerul duduii Udrea lansează noul brand şi logo turistic al României, la Shanghai, joi, cu ocazia Zilei Naţionale a României la Expoziţia Mondială 2010. “Publicul prezent la lansare va viziona un film de prezentare a ţării noastre ca destinaţie turistică şi va primi suveniruri inscripţionate cu noul logo, din partea organizatorilor români. Din punct de vedere vizual, logoul sub care va fi promovată România este unul proaspăt, inspirat de unul dintre cele mai puternice simboluri ale poporului român şi în acord cu tendinţele mondiale de reorientare spre natură, descoperire, conservare”. Aşa ceva aţi mai pomenit? Din “Romania the land of choise”, puse pe panouri prin
Piteşti anul trecut, ajungem în Shangai, cu un nou brand şi logo. Adică, doamna Udrea, venită de la mopul din colegiul din Bucureşti, a prăpădit banii aiurea? Promovarea pe Eurosport a fost degeaba? Zecile de milioane de euro s-au dus aiurea? Păi cam aşa ceva, din moment ce totul s-a schimbat! Domnilor, spuneţi dumneavoastră, dacă nu e bine ca bugetarii să vină la muncă voluntar, în timp ce unii, iar doamna Udrea este doar un exemplu din multele, se joacă precum copii de pe plajă în nisip cu milioanele de euro. Avem şi o explicaţie, desigur: prin Programul Operaţional Regional, România are alocaţi 75 milioane de euro până la finalul anului 2013.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3