Am fost la mitingul de marţi din Piata „Milea”. S-au anuntat, initial, 6 000 de participanti. S-au adunat, probabil, cam 600. O mana de oameni mai degraba resemnati decat porniti sa riposteze. Bugetarii din Pitesti se urnesc greu, foarte greu, cand vine vorba să le dea o replică tăioasă guvernantilor.

Reactia lor, palida, inconsistenta, nu a convins pe nimeni. Tobele, fluierele, cele cateva pancarte si discursurile liderilor sindicali, unele de-a dreptul anemice, s-au dovedit frectie la picior de lemn. Nu a parut, nici pe departe, protestul unor nemultumiti furiosi ca regimul Basescu ii condamna la foame. Duritatea deciziilor guvernamentale in ceea ce ii priveste facea obligatorie iesirea lor in strada. Dar nu asa. Nu atat de putini. Nu atat de vlaguiti.

Mitingul de marti a fost, realmente, un esec. Bugetarilor pitesteni, ca si colegilor lor din tara, le este dificil, de fapt imposibil, sa dezvolte, desigur in cadrul democratic si legal, forme de protest categorice, serioase, dintr-o bucata. Solidaritatea lipseste. In schimb, frica face legea. Lasitatea este obstacolul care distruge, din fasa, orice proiect de actiune sindicala temeinica. Nu va fi altfel nici in saptamanile si nici in lunile urmatoare. Veti vedea.

Teama este al naibii de solida. Am vorbit cu angajati din institutiile de stat din Pitesti. Unora mai ca le tremura „izmenele”. Evita sa se afiseze la mitinguri. Evita sa intre in greva. Pur si simplu le este frica. Frica sa nu fie concediati. Destui invoca si ratele pe care le au de platit la banci. Ca astea sunt argumente sau nu, poate ca da, cert este ca lasitatea lor face praf si pulbere toate incercarile de opozitie intransigenta impotriva genocidului social pe care il practica Puterea.

L-am auzit pe un lider de sindicat dand vina pe ploaie pentru numarul mic de protestatari. Penibila scuza! Tunete si fulgere sa fie, sa toarne cu galeata, cand esti furat si mintit in halul in care o face regimul Basescu nimic n-ar trebui sa te opreasca sa-ti strigi in strada nemultumirea. Cu atat mai putin starea vremii.

Stiti ce am constatat? Eu si alti jurnalisti de opinie, care lucram in mediul privat, suntem mai vehementi decat bugetarii insisi, decat cei direct afectati de masurile draconice ale guvernarii Basescu. In definitiv, daca ei nu sunt in stare sa protesteze ferm ca sa-si apere drepturile, de ce ne-am mai da noi de ceasul mortii? Pe mine, unul, asa-zisul miting de marti si acel fiasco de greva de luni m-au determinat sa ma gandesc serios daca mai are vreun rost sa dau din „gura”. Pentru cine? Pentru ce?

Mihai Paul Codunas

mihaipaulcodunas@yahoo.com

• Distribuie:
• Distribuie
•