
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut nevoie de zece luni ca sa decida ca Roberta Anastase si Sever Voinescu sunt curati ca lacrima in privinta votului la legea pensiilor. De ce zece luni si nu zece zile? Desi verdictul era usor de anticipat, iar cercetarile puteau fi incheiate grabnic, procurorii vor fi dorind sa lase impresia ca lucreaza cu seriozitate.
Juridic vorbind, cazul a fost extrem de simplu. Nu a solicitat mare efort din partea procurorilor. Consecintele politice erau problema. Doamna Roberta si domnul Cotoi sunt apropiati ai presedintelui Basescu. Este un adevar de care Parchetul va fi tinut cont atunci cand a hotarat sa nu inceapa urmarirea penala a celor doi. Nu spun ca verdictul ar fi consecinta vreunui trafic de influenta. Pot banui, insa, ca procurorilor le e teama sa ia decizii care sa il supere pe seful statului, cel care, in definitiv, le este si protector.
Stiti cum sta treaba? In astfel de situatii, conteaza si sensul in care „judeci”. Daca procurorul este chitit sa gaseasca o vinovatie, va cauta nod in papura si o va gasi. Daca, din contra, este pornit sa dea NUP, nimeni si nimic, nici chiar realitatea flagranta, nu il vor determina sa puna „catuse”.
Repet, in astfel de situatii. Pentru ca procedurile parlamentare, se stie, pot fi interpretate in fel si chip. Degeaba imaginile surprinse de camerele de luat vederi arata clar furtul. Degeaba arata ele ca numarul parlamentarilor prezenti in sala era de doua ori mai mic decat numarul voturilor contabilizate pentru ca legea sa fie adoptata. Pur si simplu degeaba. Realitatea, chiar si evidenta, este ea insasi pacalita si anulata daca un procuror sau altul interpreteaza intr-o directie anume ceea ce poate fi interpretat.
Dincolo, insa, de hotararea luata de Parchet, ramane perceptia generala a opiniei publice. Iar perceptia este aceea ca am asistat la o frauda ordinara. Cele intamplate in Parlament in septembrie anul trecut au contribuit la sporirea neincrederii romanului de rand nu numai in politicieni, ci si in autoritati. „Modelul” pe care il ofera clasa politica si diversi reprezentanti ai statului dezamageste si scarbeste cetateanul. Mai grav decat atat, a devenit un mod de actiune si pentru acesta din urma.
Nu fac parte din categoria celor care tipa ca in spatele fiecarui dosar greu instrumentat de procurori (de la cazul Patriciu pana la cazurile Nicolescu si Borbely) s-ar afla Basescu. Nu cred in asa ceva. Pe de alta parte, insa, constat ca procurorii actioneaza cu unitati de masura diferite. Cand vine vorba de protejatii presedintelui, ca de pilda Elena Udrea sau Roberta Anastase, ca sa nu mai spun de membrii familiei prezidentiale, domnii de la Parchet si DNA se fac ca ploua. Iar asta are darul sa ne revolte, sa ne irite si sa ne ingrijoreze.
mihaipaulcodunas@yahoo.com






