Săptămâna trecută, bugetul Piteştiului a fost votat într-o şedinţă care a durat cu totul vreo jumătate de oră. Excelentă treabă, zicem noi. Alţii însă s-au declarat realmente surprinşi, unii chiar scandalizaţi, că în plenul Consiliului Local puterea şi opoziţia au dat dovadă de „unitate de monolit” în jurul comandantului, pardon, primarului Pendiuc şi au votat în doi timpi şi trei mişcări hotărâri esenţiale pentru urbe. Hotărâri care – nu-i aşa? – se cereau mai întâi criticate sau cel puţin privite cu neîncredere de către opoziţia vigilentă…
Ei bine, nu-i chiar aşa. Lumea ar trebui să afle că înaintea oricărei şedinţe de acest gen, consilierii dezbat toate proiectele în cadrul unor comisii specializate. Acolo unde, de regulă, se discută… amical. Da, da, toţi sunt prietenoşi, chiar dacă fac parte din partide politice diferite. Prin urmare, fiţi convinşi că tot ce ţine de bugetul Piteştiului a fost luat la bani mărunţi, explicat şi justificat înaintea şedinţei propriu-zise a legislativului local. (Cât priveşte contoversata fântână arteziană de un million de lei care se va construi, când vor fi bani, în cartierul Craiovei, chestiunea e stabilită, se pare, de vreo câţiva ani buni şi e bine ca acest lucru să se ştie.)
Aaa, vă veţi întreba, în acest caz, de ce mai asistăm uneori la certuri – de regulă cu substrat politic – în plenul Consiliului Local Piteşti. Răspunsul e foarte simplu: şicanările respective sunt doar pentru presă. Cei care le iniţiază au nevoie de capital de imagine, trebuie să iasă în faţă drept persoane active, pe care se poate baza partidul şi chiar oraşul…
Să nu ne înţelegeţi greşit. În orice organism de conducere, cu putere de decizie, e nevoie de opoziţie. Cu atât mai mult într-un consiliu local, unde, printre altele, trebuie luate hotărâri privind cheltuirea banului public. Iar nouă n-are cum să ne fie indiferent dacă fondurile, în loc să fie dirijate cu prioritate spre termoficarea municipiului, spre rezolvarea problemei maidanezilor, spre investiţii de infrastructură, ajung în tot felul de pavele, borduri şi fântâni arteziene.
Eu, unul, regret acele dezbateri constructive din legislativul piteştean, iniţiate, cu ani în urmă, în jurul unor proiecte, idei şi chiar principii, de consilieri bătăioşi precum Valeriu Nicolescu, Dan Ioan Panţoiu, Paul Schiaucu, Camelia Sanfrancisco, Marius Postelnicescu, Ion Neguş, Mihail Tudor şi alţii. Şi atunci erau – nu zic nu – tot felul de „cloşcării” de grup, dar parcă, totuşi, interesul pentru oraş era altul.
Astăzi, la Piteşti, lasă că opoziţia pedelistă a rămas insignifiantă numeric. Dar, în afară de câţiva „guralivi” care, cum spuneam, au nevoie în primul rând de o presă bună, parcă nu-l mai are decât pe Mariean Neacşu. Părerea mea!





