Dacă obişnuinţa rugăciunii sau rânduielile postului te-ar fi îndemnat în seara de vineri, 8 aprilie, să treci pragul bisericii din centru, ai fi putut avea mărturia unui supliciu la care, de altfel, nu numai o dată, ci în mai multe rânduri, a fost supusă comunitatea credinţei din această incintă.

Orele 18.00 – Denia Acatistului se încheiase. Eram la slujba Sfântului Maslu! Unul dintre preoţi făcea introducerea pentru lectura primei evanghelii dintre cele şapte care se citesc cu acest prilej: „Cu înţelepciune drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie ! Pace tuturor!” Deîndată credincioşii, în adâncă cinstire a momentului, îngenunchează. Erau printre cei de faţă oameni de aleasă ţinută creştină, oameni cu studii superioare, universitari chiar, dar în majoritate erau prezenţi între credincioşii obişnuiţi care frecventează această biserică mai mulţi bolnavi încercaţi de suferinţe diverse, oameni adunaţi acolo să-şi găsească liniştea sufletului, binecuvântarea, iertarea şi tămăduirea atât de necesare.

În acele momente însă, de undeva de afară, cineva tuna în boxele instalate în piaţă: „Haideţi să-l aplaudăm pe X care a venit aici la Piteşti. La mulţi ani !„

Respectivul avea să răspundă pe un ton răguşit, în aceleaşi boxe, desigur:

„Vreau să vă spun şi eu bună seara la toată lumea şi bine v-am găsit… sit…sit…(ecou). Am un program deosebit pentru toată lumea d’aici dă la noi dă la Piteşti. Să vă dea Dumnezău noroc şi tot binele din lume. Pentru toţi ţiganii noştri nambăr oan…. Cea mai nouă melodie pentru voi toţi…!

Da…da..no…noo… Tap tap tap tai-râ-rărai….. hai-lai-la-la-la-lai-lahai-la-hai-la-lai…„

Mai departe n-am să pot descrie pe ce ritmuri trăsnite, trililite şi manelite am fost siliţi a duce slujba până la sfârşit. Contrastul era de-a dreptul batjocoritor. Am aflat mai apoi că era ziua rromilor. M-am întrebat însă dacă nu cumva şi rromii ar trebui să fie la fel de creştini ca şi cei din biserică şi dacă nu cumva biserica însăşi ar fi într-un fel responsabilă pentru acest grav defazaj de situaţie. Poate n-am făcut suficient pentru aceşti oameni.

Chiar nu a putut ajunge deloc mesajul credinţei până la oamenii aceştia încât niciunul dintre ei să nu fi auzit despre Hristos, despre posturi, despre bunăcuviinţă ?! Chiar nu s-a găsit în ţigănie niciunul să le spună că e păcat în zi de vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare să organizezi în piaţa oraşului un bâlci care seamănă mai degrabă cu un chef de bodegă decât cu o manifestare culturală?!

Am înţeles ! Era ziua rromilor, dar n-am să pot admite în forul meu interior ca o astfel de zi să fie serbată astfel. Există casă de cultură, există aşezăminte, spaţii unde se pot organiza manifestări cu caracter cultural care să dea măsura acestei etnii la o altă dimensiune decât dansul din buric, lălăiala manelistică şi animaţia improvizată.

Aş vrea să cred că etnia ţigănească poate avea tradiţia unei altfel de demnităţi şi cultura unui specific absolut legitim în peisajul naţiunilor lumii. Mai caut însă!

• Distribuie:
• Distribuie
•