pizzeria sapori  930 122

Cum devenim platitor de TVA?

financeCum devenim plătitor de TVA ?

Chiar dacă ne aflăm în al treilea an de la data aderării, iar cursul valutar este în continuă creştere, în legislaţia fiscală a rămas acelaşi punct de referinţă al conversiei în valută a cifrei de afaceri, „cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării”. Pornind de la acest fapt economic vă propunem prezenta dezbatere.

Cadrul legal actual

Leguitorul a făcut referire la scutirea de taxă pe valoarea adăugată a persoanele impozabile stabilite în România, ce s-a realizat sau declarat o cifră de afaceri anuală, inferioară plafonului de 200.000 lei, adică două miliarde lei vechi, dar avându-se posibilitatea de a se opta pentru aplicarea regimului normal de taxare. Cu menţiunea că această precizare legislativă a fost valabilă în perioada 2003 – 2006 şi întrebându-ne retoric. De ce în această perioadă instabilă nu ar mai fi utilă pentru mediul de afaceri românesc?

Cu data de întâi ianuarie 2007 limita maximă de taxare a fost stabilită la 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării de 3,3817 lei.

Cifra de afaceri se constituie din valoarea totală, exclusiv TVA-ul, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii, inclusiv a operaţiunilor economice scutite cu şi fără drept de deducere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic.

O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul de început al derulări activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, sub plafonul de scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare.

Dacă, persoana impozabilă realizează o cifră de afaceri, egală sau mai mare cu plafonul de scutire analizat în decursul unui an, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile, de la prima zi a lunii următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit.

Studiu de caz

Diferenţele valorice generate de Codul Fiscal sunt semnificative, astfel comparând cursul valutar în euro de la data aderării, de 3,3817 lei, cu cel de la data de 31.12.2008, de 3,9852 lei, se înregistrează o creştere de 0,6035 lei în doi ani, ceia ce în contextul actual de criză economică este foarte mult.

Altfel spus, în cursul acestui an fiscal, o persoană impozabilă este obligată a se înregistra ca plătitor de TVA, dacă realizează venituri din operaţiuni impozabile mai mari de 118.360 lei. Observăm că persoana impozabilă este dezavantajată cu suma de 21.122 lei, ce rezultă prin diferenţierea dintre cifra de afaceri din data de 31 decembrie 2008 şi respectiv 31 decembrie 2006. Rezultând algorimul de calcul, 35.000 euro x 3,9852 cursul la 31.12.2008 – 35.000 euro x 3,3817 cursul la data aderării = 139.482 lei – 118.360 lei = 21.122 lei, echivalentul a 5.300 euro.

Pentru o firmă de prestări servicii sau chiar pentru o persoană fizică independentă, cifra de afaceri astfel determinată îi schimbă statutul economic şi fiscal din momentul în care se transformă într-un plătitor de taxă. Vor creşte astfel, tarifele prin adăugarea taxei pe valoarea adăugată în procent de 19% şi riscurile să nu mai fie competitive pe piaţă.

O persoană juridică nou-înfiinţată în cursul unui an calendaristic, depinde de cifra de afaceri pentru a se înregistra în scopuri de taxă, determinată direct proporţional cu perioada cuprinsă între luna de înfiinţare şi sfârşitul anului în curs.

De exemplu, dacă o firmă se înfiinţează în data de 15 aprilie 2008 iar la finele anului cumulează o cifră de afaceri de 90.000 lei, trebuie să se înregistreze în scopuri de taxa pe valoarea adăugată în luna ianuarie 2009, deoarece a depăşit cifra de afaceri de 88.770 lei, determinată astfel: 12 luni calendaristice – 3 luni de nefuncţionare = 9 luni de funcţionare calculate între data de 15 aprilie şi 31 decembrie 2008; 35.000 euro: 12 luni = 2.916,67 euro/lună; 2.916,67 euro x 9 luni x 3,3817 lei/euro la data aderării = 88.770 lei.

Următorul articol va avea ca temă „Noutăţile privind Codul fiscal pe înţelesul tuturor. Studiu de caz”

Viorel Crăciuneanu

craciuneanu2002@yahoo.co.uk

555 X 222 CAPRA
570 X 90 POSADA 3