Florea Costache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, se află în continuare la Reanimarea Spitalului „Floreasca” din capitală. Şi – un amănunt important – ieri era conştient.
Întrebarea firească pe care şi-o pun mulţi în astfel de situaţii critice este de ce este nevoie ca pacientul, aflat în comă, să fie transferat la Bucureşti. Ce lipseşte pe plan local, ce-i lipseşte Spitalului Judeţean pentru a-l salva de la moarte pe un pacient aflat, spre exemplu, în comă hepatică, stare în care s-a aflat domnul Costache?
Întrebarea este aproape… retorică. Numai cine n-a avut nevoie de internare în acest spital (ca, de altfel, în majoritatea unităţilor medicale din provincie) nu ştie că acolo e nevoie de multe. De enorm de multe lucruri. Pornind în primul rând de la consumabile şi aparatură de înaltă performanţă şi culminând cu nevoia de multă experienţă pe anumite specializări.
Ideea că bolnavul aflat în stare critică trebuie dus la Bucureşti, „că e mai sigur aşa”, e adânc înrădăcinată în mintea unora şi, evident, are un fundament cât se poate de real. La spitalele din capitală ai cu ce, domnule, ai şi cu cine…
Scriu aceste rânduri – vă asigur – cu mare tristeţe. Aş vrea să trăiesc vremea când n-om mai fi nevoiţi să ne ducem bolnavii la Bucureşti, ci să-i salvăm aici, la noi, în Argeş. Este şi motivul pentru care am tresărit a speranţă, ieri, când preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, a anunţat că se lucrează la o strategie cu „bătaie” de trei ani privind spitalele din Argeş. Cum adică – am fost curios – este posibil ca prin această strategie urgenţe precum cazul „Costache” vor fi rezolvate şi pe plan local?
Da, este posibil, dar nu cred că în trei ani. Sau – mai corect – în niciun caz în trei ani. Pe ce mă bazez când spun acest lucru? Păi, pe problemele mari care sunt la această oră în Sănătate, create şi prin trecerea de la ultracentralizare la aşa-zisa descentralizare. Într-un astfel de context, pe un teren atât de instabil, clăditul faptelor bune se face extrem de greu.
Medicul Dan Manu (sau, dacă vreţi, consilierul sau profesorul Dan Manu) spunea tot ieri că o astfel de strategie privind spitalele trebuie să pornească de la o bază reală de date privind starea de sănătate a populaţiei. Trebuie să ştim, vasăzică, de ce suferă cel mai mult argeşenii, din ce cauze se moare cel mai des. Abia după aceea se poate lucra la prevenţie şi la alte cele. Am apreciat mereu cât de frumos vorbeşte domnul Manu. A vorbit convingător şi când a spus că mută (în noiembrie 2010) Dializa şi Neurologia în incinta Spitalului Judeţean, dar aceste două secţii – sau ramuri interdisciplinare – au rămas neclintite pe locurile lor. Vorbeşte frumos şi acum despre baze de date care ar fi trebuit să existe de 20 de ani încoace.
Nu e însă vina dânsului că treburile se mişcă greu în Sănătate. Nu e nici vina lui şi nici a lui Nicolescu pentru că populaţia nu mai are siguranţa zilei de mâine. Că, pe zi ce trece, îşi pierde sănătatea. Ba chiar şi speranţa, care se spune că moare ultima. Dar eu, unul, n-aş vrea să moară nimeni.
