Zilele acestea România parcă a fost stăpânită de un duh rău. Am avut un sentiment foarte neplăcut de anxietate şi teamă. Totul a fost generat de acţiunile politice din România care au condus la suspendarea de către Parlament a preşedintelui ţării.
Preşedintele Traian Băsescu a fost victima „tiraniei majorităţii”, o tehnică îndelung exersată chiar de către el însuşi. Să ne reamintim că preşedintele Băsescu a obţinut victoria în alegeri de fiecare dată având o foarte mică majoritate. În 2004 a avut cu 200000 de voturi mai mult decât Adrian Năstase, iar în 2009 cu doar 70000 de voturi decât Mircea Geoană. Singura dată când a obţinut o majoritate confortabilă a fost la referendumul de demitere din 2007. Şi că tot am vorbit de referendum, acea mişcare politică a fost una din marile prostii politice ale PSD. Traian Băsescu se afla pe un trend descendent de încredere populară. Suspendarea sa l-a transformat într-o victimă şi l-a reinventat ca om politic, ceea ce i-a permis să recâştige mandatul de preşedinte în 2009. Majoritatea într-o democraţie îţi permite aproape orice într-un cadru instituţional definit.
Această tiranie a majorităţii a fost folosită cu mult succes de către Traian Băsescu. Astfel i-a permis formarea unui guvern al Coaliţiei DA în 2004, prin dezertarea umaniştilor lui Voiculescu. Acest lucru a fost pozitiv în contextul politic de atunci, guvernul Tăriceanu reuşind să asigure speranţe şi bunăstare pe o perioadă de 4 ani şi să înlăture de la putere PSD partidul stat în formare! Tehnica tiraniei majorităţii, instrument perfect democratic şi constituţional l-a folosit Traian Băsescu şi în 2009 după realegerea sa în constituirea unei fragile majorităţi compuse din PDL, UDMR şi traseişti politici de la PSD şi PNL constituiţi în UNPR, care ironia sorţii, era condus de un om politic numit de către preşedinte ca şeful mafiei lui Adrian Năstase! Totuşi preşedintele, prevăzător, şi-a luat nişte măsuri de îngrădire a puterii majorităţii, prin extinderea puterii CCR, care devenise un organ de legiferare în detrimentul Parlamentului şi apoi prin modificare a legii referendumului de demitere a preşedintelui.
Constituirea unei noi majorităţi şi cedarea guvernării alianţei USL părea că va conduce la o coabitare. Dar fiecare parte a părut tot mai hotărâtă să provoace cealaltă parte. PDL este într-o fază acută de prăbuşire a încrederii populare, la fel şi preşedintele este văzut ca originea tuturor relelor. Confruntările politice vehemente declanşate prin participarea lui Victor Ponta la Consiliului European ca şi acuza gravă de plagiat a tezei de doctorat a lui Ponta au marcat accentuarea confruntării. Toate acestea au condus la o acţiune de forţă folosind proceduri parlamentare ale tiraniei majorităţii. Au început prin schimbarea a avocatului poporului, a conducerii Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi finalmente cu o majoritate mult mai fragilă de 256 faţă de 322 în 2007 au condus la suspendarea preşedintelui Băsescu. Mijloacele parlamentare care în perioada majorităţii parlamentare a PDL erau considerate corecte şi legitime de această dată au generat acuze iresponsabile de lovitură de stat şi mineriadă de tip 13-15 iunie 1990 în cazul acţiunii USL. Această din urmă acuză mi se pare periculoasă şi sinistră. De ce? Pentru că, după cum remarca şi noul preşedinte al Senatului Crin Antonescu şi viitor preşedinte interimar, membri marcanţi ai PDL de azi erau în FSN părtaş al mineriadei din 1990 (nu le mai dau numele, sunt acoperiţi de această nemăsurată ruşine) şi chiar preşedintele Băsescu era într-o poziţie de răspundere în guvernul şi Ministerul Transporturilor care se îngrijise să aducă acea masă pseudo-muncitorească să facă ordine.
Faţă de timpul trecut preşedintele Traian Băsescu se află la un minim de încredere populară. Lumea îl vede ca fiind cel care a ordonat reducerea salariilor bugetare cu 25%, la tentativa nereuşită de reducere a pensiilor cu 15%. A reuşit să le reducă prin modificarea contribuţiei la asigurările de sănătate. Aceste măsuri de austeritate necesare au fost luate cu cinism şi cu aroganţă, acuzând pe bugetari că sunt graşii care stau pe spinarea slabilor din economia privată. Preşedintele Băsescu nu şi-a reprimat dispreţul faţă de concetăţeni de a-i considera de mâna a doua. Era un comportament perfect ceauşist. În acelaşi timp guvernele sale au dovedit o impostură şi o nepricepere îngrozitoare combinate cu hoţii şi furăciuni sfidătoare. Preşedintele se laudă cu independenţa justiţiei exemplificate prin arestarea unor lideri din linia a doua a PDL, precum fostul primar al Clujului Apostu, dar şi cu încarcerarea lui Adrian Năstase. Acesta din urmă pierzând mult din efectul scontat, prin tentativa de sinucidere a fostului prim ministru. Nu ştiu dacă CCR face parte din partea judecătorească, o Curte Constituţională care cuprinde oameni politici şi nu jurişti cu greu se poate califica ca fiind justiţie. În existenţa sa recentă a luat două măsuri de bun simţ: a blocat tăierea pensiilor cu 15 % vizată de Băsescu şi a declarat neconstituţională comasarea alegerilor din acest an, sub presiunea demonstraţiilor din ianuarie.
Nu pot să nu mă întreb cât de responsabilă este zarva în jurul acestor acţiuni din Parlamentul României declanşată cu iresponsabilitate în special de doamna Monica Macovei. Cum să califici atunci asumările de răspundere ale guvernelor Boc când majoritatea parlamentară nu vota, dar legile se aprobau pentru insuficienţa voturilor contra, numărul voturilor pentru fiind zero! Acţiunea USL de la Bruxelles din primăvară a fost calificată ca fiind trădare de ţară, în schimb acţiunile PDL de a pârî la toate forurile internaţionale acţiunile din parlament al USL ar fi cumva patriotice?
În lumina acestor acţiuni politice putem vedea că partea slabă a USL a rămas din păcate PSD. PSD prin Geoană a pierdut cu iresponsabilitate alegerile prezidenţiale din 2009, acum plagiatul lui Victor Ponta este slăbiciunea USL! Preşedintele suspendat îşi concentrează tirul asupra lui Ponta, cu toate că preşedintele Senatului Crin Antonescu şi pus zălog cariera politică contra demiterii preşedintelui Băsescu prin vot popular.
PSD are o problemă de conducător. Victor Ponta părea o alegere potrivită pentru PSD, plagiatul îi creează probleme insurmontabile lui şi partidului, în lipsa altui lider credibil. Această problemă este şi a partidului PDL, Blaga nu este personalitatea care să concentreze energiile unei construcţii de centru dreapta. Nu cred că nici Mihai Răzvan Ungureanu este soluţia salvatoare. El şi-a compromis cariera politică acceptând postul de la SIE. Serviciile secrete poartă încă umbra sinistră a securităţii. Prestaţia ca prim ministru a fost mediocră, iar lipsa de scrupule şi labilitatea loialităţii nu-l recomandă pe Ungureanu. Succesiunea lui Crin Antonescu la PNL însă nu dă frisoane liberalilor, sunt destui lideri carismatici care să preia partidul.
Crin Antonescu şi-a dat cu ocazia evenimentelor petrecute în această săptămână disponibilităţile machiavelice. Evenimentele s-au desfăşurat cu o diabolică exactitate. Pe lângă calităţile sale oratorice, Antonescu are capacităţi de combinaţii politice la care nu cred ca nici Băsescu se gândea.
Dacă în scurta sa funcţionare în curs de desfăşurare guvernul Ponta se limita la măsurile de ordin social privind reîntregirea salariilor bugetare şi a pensiilor era suficient. Guvernul Ponta a comis cea mai mare prostie prin OUG de transfer a ICR de la preşedinţie la Senat, adică a băgat băţul în urdinişul intelectualilor de loc favorabili USL. Preşedintele a ştiut cu viclenie să gâdile orgoliile unor intelectuali şi să le exploateze în favoarea sa. Cazul tipic este al lui Andrei Pleşu care suferă de sindromul Stockholm în privinţa lui Băsescu. Nu a fost intelectual prestigios mai batjocorit de preşedinte decât Pleşu, care în continuare are o fascinaţie binevoitoare faţă de acest pitecantrop. Revenind la conducătorul ICR Horia Roman Patapievici a reuşit să facă din acesta un instrument cultural viabil, dovedind reale capacităţi manageriale. El plăteşte în acelaşi timp nerozii tinereşti despre racilele româneşti din vremea dictaturii, dar şi scheletele partizanatelor politice din jurnalismul de atitudine la care a renunţat de o bună bucată de timp. El declara ferm hotărât că părăseşte ICR la finalul mandatului său din ianuarie. Se poate numi un alt intelectual prestigios detaşat politic, problema este să menţină calitatea ICR. O instituţie se clădeşte cu mare greutate şi grijă, dar se poate distruge foarte rapid, am o nefericită experienţă în acest domeniu! Guvernul USL trebuie să mediteze la erorile guvernărilor PDL ca să nu le repete, altfel se vor uza rapid şi vor pierde încrederea populară manifestată la alegerile locale din 10 iunie.
Cred că a venit vremea unor noi politicieni care să preia prim planul actualităţii. Evenimentele din acest an au marcat apariţia unor tinere personalităţi extrem de promiţătoare. Rămâne în sarcina partidelor să-i atragă în rândurile lor. Dacă ar accepta Nicuşor Dan ar fi un lider mult mai puternic decât Mihai Răzvan Ungureanu în rândurile actualei opoziţii. La fel Claudiu Crăciun ar trebui să fie cooptat de către liberali, are toate datele care-l recomandă.
Revenind la demiterea lui Traian Băsescu, îi dau puţine şanse să nu fie demis. Compatrioţii l-au identificat ca pe un izvor al răului. Adversarii săi politici trebuie să înveţe din această nefericită experienţă, ca să nu repete erorile preşedintelui Băsescu. Băsescu rămâne un dinozaur ceauşist cu toate schimbările pe care le-a mimat, el rămâne un om la trecutului. E vremea unei Românii cu lideri complet detaşaţi de trecutul comunist mai apropiat sau mai îndepărtat.
