Sub protecţia anonimatului, o tânără din Piteşti ne-a făcut declaraţii şocante. Practic, ea a dezvăluit, pas cu pas, iadul pe care l-a trăit după ce a început să se drogheze cu produse etnobotanice. Şi cum a ajuns apoi, căpătând dependenţă, să caute droguri din ce în ce mai puternice şi să treacă de la fumat sau „tras pe nas” la „injectabile”.
Tânăra ne-a descris şi modul în care îşi procura substanţele halucinogene, dar şi transformările fizice şi psihice suferite până când a reuşit, cu ajutorul părinţilor şi al medicilor, să se desprindă de acest viciu.
Cazul respectiv este unul aparte. De regulă, cei care se droghează nu spun că fac lucrul ăsta. Şi tot de regulă, poveştile de acest gen nu au finaluri fericite.
În orice caz, pentru mine e limpede că mulţi dintre tinerii din ziua de azi sunt tentaţi să încerce „senzaţii deosebite”. În capcana întinsă de aşa-zisele „magazine de vise” pică în special elevii cu vârste de 16-17 ani, dar şi ceva mai mari. Dacă aveţi vreo îndoială cu privire la aceste lucruri, întrebaţi-l pe orice elev de liceu. Veţi vedea că răspunsurile vin şocant de firesc, de natural: „Da, normal, sunt colegi de-ai noştri care se droghează. Nu în licee, ci în cluburi”.
Cică chestia asta cu „magazinele de vise” – clădirile în care te duci şi cumperi „plante” – e cam depăşită. La modă sunt, iată, cluburile, socotite „patriile etnobotanicelor”, locurile unde ţi se îndeplinesc toate poftele, unde îţi alegi aromele preferate etc. Tot de la elevi te poţi edifica şi în ceea ce priveşte preţurile „pliculeţelor”, dar şi numele unor localuri de acest gen, care – aţi ghicit! – sunt în apropierea şcolilor. Ţi se vând şi ponturi, ca să nu te duci ca prostul în cluburi cu muzică house, unde distracţia cea mai „cool” e îmbătatul… Pentru amatorii de „iarbă”, cluburile de rockeri sunt cele mai căutate, fiindcă ăia sunt „răii”, cu „metale”, cu „plante” şi cu alte tâmpenii…
Dincolo de „normalitatea” acestor lucruri, foarte gravă ni se pare însă şi lipsa de reacţie în faţa unor astfel de probleme. În primul rând, legislaţia e atât de interpretabilă, ca să nu spunem „aburită”, încât nu ne miră că toată lumea poate fuma etnobotanice în România. Aaa, poate că parlamentarii ar avea aici ceva de spus, dar n-au… Sunt prinşi cu campania electorală, cu „dosariada”, cu tot felul de scheme şi de interese… Într-un asemenea cadru, e cam aiurea să le mai ceri organelor de control să verifice prin şcoli, prin baruri, prin magazine cine se droghează şi cine distribuie droguri, nu-i aşa? Şi-atunci, cine mai luptă cu flagelul ăsta care, practic, pune în pericol sănătatea tinerilor, deci viitorul acestei ţări? Şcoala? Iertat să-mi fie, dar nu am auzit de iniţiative venite din această direcţie. Familia? Poate. Societatea civilă? Care? Unde? Când?
Alo! Ne-aude oare cineva?
