930 x122 grota rece

    Răbufnirea Domnului preşedinte Băsescu

    Ieri preşedintele Băsescu s-a zborşit din nou la politicieni cu subînţeles la opoziţie. Locul ales nu prea era potrivit, se sărbătorea Bursa. De ce? Era locul nepotrivit, din motivul că preşedintele a înfierat cu o suspecta fervoare bolşevică speculaţia, ori Bursa este instrumentul capitalist prin excelenţă speculativ.

    De ce este supărat preşedintele Băsescu? Posibilă explicaţie este replica liderului liberal, opoziţia nu ia poziţia de drepţi să voteze ce vrea preşedintele. Ori până una alta PDL şi acoliţii sunt majoritari şi îşi pot impune voinţa, eu cred că în majoritate predomină un sentiment de je m’an fiche şi că agenda pedeleilor este alta, cum să mai spolieze statul. Pe de altă parte un guvern inept şi incompetent nu este în stare să fixeze priorităţile, legea salarizării şi a bugetului da abia acum sunt puse pe tapet. Trebuie să răspunde exigenţlor şantajiste ale UDMR privind Legea Educaţiei.

    Preşedintele Băsescu se află în plină absurditate, în loc să negocieze el dă ordine, dar uită că România nu este vaporul pe care-l comanda anţărţ. Pentru a realiza cât de cât un consens este nevoie de negociere şi compromis. Se ştie că un deziderat al opoziţiei este ca Roberta Anastase să părăsească poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după furtul de la Legea Pensiilor.

    Preşedintelşe Băsescu nu este din păcate preşedintele tuturor românilor, ci doar al PDL! Nu a înţeles acest lucru simplu şi aseară fostul preşedinte Constantinescu i-a exemplificat cum să negocieze cu opoziţia adversă.

    Din păcate, ieşirile preşedintelui Băsescu arată că a pierdut orice simţ al realităţii.

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90