New Profesional Consult 930 x 122

    vantu

    Stenogramele lui Vântu

    Stenogramele şi-au câştigat celebritatea prin 2003 când un pesedist curajos a înregistrat cu telefonul discuţiile guvernului Năstase, care pregătea tot felul de măgării pentru români. Şi ele au contribuit la căderea PSD în 2004. Ce este ciudat astăzi este că apar în presă discuţii telefonice înregistrate de organe specializate, care aduc aminte de ocupaţia vechii securităţi. În loc să apară discuţii privind măgăriile guvernului Boc, apar convorbiri private. Dacă astea ar privi măgării infracţionale ar fi un lucru îndreptăţit, dar când apar discuţii ale unei persoane private cu angajaţii săi, fără nicio relevanţă juridică atunci avem o mare problemă. Avem de a face cu poliţie politică. Şi cei care le publică trebuie să suporte consecinţele juridice!
    Revenind la stenograme este clar că publicarea lor a avut un scop politic. Ura preşedintelui Băsescu ce o poartă lui Vântu a declanşat apariţia acestor stenograme. De ce? Păi nu spunea preşedintele că ziariştii sunt tonomate ale intereselor oligarhilor de presă (mai corect decât moguli)!
    De fapt acesta este scopul, dar dacă le citeşti te poţi edifica! Sunt discuţii ale lui Vântu cu angajaţii trustului său de presă. Eu am grupat aceste discuţii: unele cu responsabilii tehnici ai firmei media Realitatea Caţavencu şi altele cu vedetele media ale acestui grup de presă. În discuţiile cu angajaţii tehnici SOV este liber la gură, înjură îi face în fel şi chip pe adversari. Deduc faptul că este în relaţii intime de prietenie cu aceştia, le ordonă răstit, aceştia nu ripostează, probabil primesc o grămadă de ani să suporte nervii lui Vântu.
    Ce este cu totul interesant este că în discuţiile cu Stelian Tănase, sau cu Corina Drăgotescu conversaţiile sunt cu totul diferite tonul este sobru, patronul nu-şi permite familiarităţi. La fel discuţia cu Nistorescu este cu un alt ton Vântu aflându-se chiar în defensivă.
    Patronul Vântu nu-şi permite familiarisme este foarte conştient că grămada de bani o fac aceste vedete şi-i tratează altfel.
    Aceste stenograme comit o mare măgărie şi-l pun pe Băsescu şi ai lui într-o lumină şi mai proastă pentru oamenii normali, pe cei care rămân cu gura căscată la partidul portocaliu nu-i nevoie, poate pe unii să-i trezească. SOV poate să-şi conducă cum vrea firma, dacă unor angajaţi nu le convine pot să plece, însă pe noi n-are de ce ne interesa, sau poate cei interesaţi nu le confirmă decât că un patron nu poate să suporte să fie porcăit în firma sa, doar el are banii. Nu-i nimic nou în asta! Rămâne mizeria că viaţa ta privata este violată ca pe vremurile dictaturii!

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3