263×587.jpg La COCOS

Telenovela Nastase s-a terminat, problemele Romaniei raman

adrian-nastase

Aseară s-a terminat şi telenovela care ţinea pe români lipiţi de televiziunile de ştiri. Adrian Năstase este la puşcărie, chiar dacă în spitalul penitenciarului Rahova. Îl vedeam aseară cu era transportat în salvare. capul îi era ridicat din targă şi privea sfidător şi arogant. Are timp să reflecteze la ce a făcut, la vremurile lui de mărire.  De fapt perioada de detenţie se înjumătăţeşte pentru că este trecut de 60 de ani şi cu alte reduceri se pare că va petrece la pârnaie doar vreo patru luni.

Unii îşi aduc aminte de injoncţiunile asupra justiţiei care-l fac să binemerite actuala pedeapsă. Eu îmi reamintesc de controversele legate de dosarele de aderare, ce scandal cu cotele legate de agricultură, azi nimeni nu mai contestă sau se plânge că avem o cotă redusă la lapte de exemplu. Agricultura românească mai are paşi de parcurs ca să devină un jucător serios în piaţa Uniunii Europene. Altul, precum expertul în probleme bahice ale doamnei Macovei, jurnalistul încrâncenat şi partizan Dan Tăpălagă văd că-şi aminteşte de glumiţele proaste cu tentă sexuală şi dă diagnostice de psiholog, mai bine s-ar abţine.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Mă surprinde însă faptul că declaraţiile menite să influenţeze actul de justiţie, cum a fost cu cele declarate de doamna Monica Macovei nu a enervat pe deontologii afiliaţi bunăvoinţei preszidenţiale. Mai ales că componentele justiţiei s-au sesizat imediat, parcă la ordin, DNA ameninţă să aresteze la grămadă pe oricine pe care această instituţie crede că e vinovat. Cel mai mult m-a surprins că sunt anchetaţi poliţiştilor veniţi să-l aresteze, între care unul este cel care se pare că i-a salvat viaţa. Mizerabilă mi se pare şi anchetarea lui Brădişteanu pe motiv că ar fi întârziat transferul lui Năstase la puşcărie. Să-l interceptezi telefonic şi să emiţi opinii medicale după conversaţiile doctorului este abject. Cred că este normal ca familia să fie liniştită că este bine pacientul , iar pentru chestiunile oficiale să fie mai precaut.

Toate chestiile astea dau a reacţie şi contrareacţie ale unor instituţii aflate la dispoziţia jupânului Băsescu, dau cu barda şi încearcă să le creeze probleme celor aflaţi al putere acum. Aşa că Liviu Pop aflat temporar la Educaţie, este căutat de ANI pe motiv că a găsit probleme de echivalare a diplomelor lui Funeriu. Funeriu şi-a echivalat diploma de nivel maxim, adică de doctorat, dar se pare prin nişte proceduri cam neglijenţe. Adversarii din USL exploatează faptul că bacalaureatul luat de Funeriu este în franceză şi că ar trebui testat la limba română.

Şi acum că ecourile legate de ajungerea la puşcărie a lui Năstase, revenim la problemele noastre curente. De exemplu plagiatul lui Ponta. Văd că există şi media externe care-i iau partea lui Ponta, de exemplu acum este cotidianul on-line Huffington Post, care se întreabă dacă trebuie dat crezare unor surse anonime. Universitatea Bucureşti este sesizată şi se face o anchetă, cei care au fost plagiaţi îi iau apărarea, treaba este complicată. Pentru deontologii de la revista 22 este foarte clar, este un plagiat ordinar! Aceeaşi universitari nervoşi însă nu suflă o vorbă de plagiatul vajnicei Codruţa Kovesi, pornită să aresteze toată România. Acolo sunt copiate referate de pe internet, se pare, nu este vrun universitar care să spună că n-a fost plagiat şi Universitatea din Timişoara tace ca mortu’n păpuşoi. Nici incomparabila Elena Udrea nu se simte bine şi ea a fost detectată cu un articol plagiat. Asta denotă o mentalitate foarte elastică privind copiatul şi plagiatul, umblă vorba: cărţile din cărţi se fac! Mediul academic trebuie să ia măsuri dure. Ar trebui anulate unele şcoli de doctorat la universităţi fără cotă, tezele bine puricate şi titlurile date cu parcimonie.

Dacă toţi politrucii visau să ajungă precum Mischie doctori fără operă şi teză, alţii se visează în situaţii marţiale. România era pe cale să ajungă ţara coloneilor.  În rezervă, de fapt cum i-a gâdilat generalul Oprea, fost plutonier de aţă şi ajuns general de patru stele, tot în rezervă. Cel mai nervos este colonelul Turcescu care i-a şi gratificat cu tot felul de nesăbuinţe pe adversarii săi din media. Mai ştii poate îi provoacă la duel, dar problema că Turcescu n-a făcut o secundă serviciul militar. I-ar fi trebuit, armata calmează nervi şi aşa s-ar fi abţinut să o alunge din emisiune pe Diana Tuşa care a avut obrăznicia să o contrazică pe Monica Macovei.

Mâine începe o întâlnire importantă la Bruxelles privind viitorul Uniunii Europene şi noi încă nu suntem hotărâţi, ori Victor Ponta ori jupân Băsescu. Să sperăm că vom spăla rufele în aici pe Dâmboviţa şi nu prin vecini.

570 X 90 CAPRA 3
263×587 grota rece