- Publicat de: admin
- 22-02-2010, ora 21:08
- Diverse
Tudor Vladimirescu nu e în Piteşti?
În atenţia domnului Tudor Pendiuc, primarul tuturor piteştenilor. Nu sunt locuitor al Piteştiului, doar muncesc aici, ceea ce nu înseamnă că, din întâmplare, nu ajung să văd ceea ce angajaţii administraţiei locale piteştene refuză să vă transmită, sau situaţii pentru care se găsesc mereu explicaţii şi scuze. Pentru că viaţa m-a făcut să ajung mai des în cartierul Tudor Vladimirescu în ultima perioadă, nu pot să nu vă atrag atenţia şi, mai ales, să nu vă solicit să luaţi şi măsurile adecvate pentru o serie de probleme cu care se confruntă piteştenii, unii dintre ei care v-au dat votul, din acest cartier. Mai întâi, pentru a intra în el, trebuie să treci de anumite cratere. Apoi, pentru a merge prin el, trebuie să treci prin alte cratere şi multe şi extrem de…pline de apă. Pe suprafeţe mari. Desigur, până vine canicula. Vă amintiţi şi faptul că, în urmă cu ceva mai bine de o săptămână, vă rugam să
solicitaţi celor de la A.D.P. să treacă măcar o dată cu utilajele ca să ridice zăpada, până nu o topeşte soarele verii de tot. Din respect pentru oameni, să vadă că statul munceşte pentru ei, măcar. Trecând de partea cu gropile, înaintăm la altele. Având în vedere apropierea gării, tot piteşteanul ştie că zona colcăie de aurolaci. Ceea ce îmi ridică din nou semne de întebare cu privire la ce fac Serviciul de asistenţă socială al Primăriei şi al Consiliului Judeţean, dar şi poliţiştii comunitari. De ce aurolacii nu sunt ridicaţi, plasaţi în centre şi puşi să muncească? Doar ar trebui să avem o politică socială, nu? Nu vor să stea într-un adăpost, să aibă o slujbă, vor pe stradă? Ori poate vor la zdup atunci, dacă vor să trăiască din mila statului, că de acuzat, sunt o mulţime fapte pe care le săvârşesc. Ori poate îi evacuaţi din oraş. Este simplu. Şi tot la capitolul…ridicări. Cine mai sună pe la Smeura?
Când se rezolvă problema maidanezilor? De data aceasta, a câinilor! Când va pune piciorul în prag municipalitatea, când se va investi în final în acele centre despre care aţi “dezbătut” împreună cu primarii din localităţile limitrofe şi Consiliul Judeţean? Mai are rost să subliniem că, de fapt, de 10 ani, numărul cîinilor fără stăpân s-a înmulţit în Piteşti şi că agresivitatea lor nu e deloc molatecă? Aţi mers seara într-un cartier să vă luptaţi cu o haită? Sau ziua? Ştiţi prea bine situaţia, dar e greu să ne urnim. Şi încă un subiect: cum se face că, în tot cartierul, nu există, să nu zicem un autobuz, dar măcar un microbuz pentru transportul public în comun? Cum este posibil aşa ceva? Şi dacă mergem pe un plan absurd, o linie şi pentru Tudor Vladimirescu nu este inclusă în acea subvenţie pe care Consiliul Local o plăteşte pentru Publitrans? Şi nu îl cred, de fapt nici nu mă interesează
ce zice vicele Ionică: „nu au fost doritoare persoanele de acolo. Am băgat transport, nu îl foloseau oamenii”. Oamenii vor merge şi cu mijlocul de transport în comun, dacă nu va fi un orar cretin şi o linie imposibilă pentru călători. Cu siguranţă nu toţi piteştenii din acest cartier au bani de taxiuri în fiecare zi. Chiar şi dacă nu este rentabil, nu contează. Şi trei cetăţeni dacă merg cu microbuzul, tot este ceva. La câţi bani sunt aruncaţi de pomană pe lucrări de mântuială ale unora dintre contractanţi… Dar ce, Publitransul este rentabil? Poate că nu. Pentru că dacă ar fi, nu am mai plăti subvenţie din bugetul local. Dacă banii nu se duc în preţul biletului şi în acordarea acestui banal serviciu pentru cetăţenii unui oraş cât de cât civilizat, la ce bună subvenţia? Să hrănească “vecinii” din Asociaţie, CNCD- Girexim? Să acopere un management defectuos al actualei conduceri, la fel cum a fost şi cel de
dinainte? Ţin cu dumneavoastră, şi zic că nu pentru a doua variantă, ci pentru prima. Deci îmi exprim încrederea, la fel ca şi alţi locuitori din cartier, ca va apărea în curând şi o linie de transport în comun în Tudor Vladimirescu. Niciuna din problemele expuse mai sus nu sunt ieşite din comun. Decât doar pentru că persistă. Asta nu este normal. Nu este normal pentru că aceşti piteşteni plătesc taxe şi impozite la bugetul local. Nu este demn să fie uitaţi. Nici cei din cartierul Tudor Vladimirescu, din cei din celelalte cartiere. Înţelegem că Tudor Vladimirescu nu este plasat în Piaţa Milea, dar nici în afara Piteştiului nu este. Îmi amintesc de un slogan care este lipit de brandul Pendiuc: “Faptele vorbesc!” Ce ziceţi, domnule primar, le dăm glas?