930×122 CAPRA 5

    Una zice Ionica, alta zice Pendiuc

    mihai_paul_codunasPrintre cititorii mei se numara si Mihai Gheorghe, un domn de apreciat pentru opiniile sale, pertinente, in legatura cu problema maidanezilor. Mi-a scris pe aceasta tema, iar punctul lui de vedere a facut obiectul unei intrebari pe care i-am adresat-o primarului Tudor Pendiuc. De cateva saptamani incoace am insistat asupra subiectului si, printre altele, am constatat ca Pendiuc si viceprimarul Cornel Ionica vorbesc limbi diferite.

    La sugestia domnului Gheorghe, l-am chestionat pe primar, intr-o conferinta de presa, in legatura cu standardele pe care le va indeplini viitoarea biobaza. Este absolut normal ca animalele care vor fi adapostite acolo sa beneficieze de conditii decente. Primarul a dat asigurari ca biobaza va fi una moderna si ca va avea medic veterinar. Vom trai si vom vedea. Tin sa-i precizez cititorului meu ca voi urmari, la timpul respectiv, si daca strangerea cainilor vagabonzi va fi facuta cu oameni instruiti in acest sens si cu instrumente adecvate sau, ca pe vremuri, tot cu hingheri violenti si cu laturi de sarma. De altfel, sunt convins ca si voi veti fi buni observatori.

    Mihai Gheorghe crede ca in rezolvarea acestei probleme ar fi trebuit sa se implice si Consiliul Judetean, „cu participarea tuturor comunelor si a oraselor”. Motivul este simplu: sa nu mai existe situatii in care maidanezi din alte localitati sunt „descarcati” in Pitesti. Tudor Pendiuc ii da dreptate, dar spune ca municipalitatea nu mai putea astepta dupa altii in conditiile in care numarul cainilor fara stapan s-a inmultit. Primarul a afirmat, insa, ca va discuta problema cu omologii sai din comunele vecine Pitestiului.

    Ajung acum la „detaliul” care explica titlul comentariului meu. In conferinte de presa diferite, mai intai cu viceprimarul Ionica si apoi, dupa o saptamana, cu primarul Pendiuc, am intrebat daca initiativa municipalitatii (construirea unei noi biobaze si mobilizarea Politiei Comunitare in oprirea transporturilor clandestine de maidanezi din afara Pitestiului, daca ele vor fi existand cu adevarat) va rezolva, in sfarsit, problema cainilor vagabonzi din orasul nostru. Surprinzator sau nu, raspunsurile celor doi nu au coincis.

    „Optimistul”, dupa cum am scris in urma cu cateva zile, este viceprimarul. Cornel Ionica a declarat ca pe strazile municipiului nu va mai fi picior de maidanez cam prin primavara-vara anului 2012. Primarul, in schimb, a fost cu mult mai temperat: „Nu pot garanta ca vom rezolva problema, ci doar ca va fi o ameliorare”. Voi cine credeti ca este mai realist?

    In trecut, Tudor Pendiuc a promis ca va rezolva problema. Nu a rezolvat-o. Macar a invatat ceva: sa nu se mai aventureze sa promita. Ma deranjeaza, insa, ca cei doi conducatori ai Primariei, prin declaratiile lor care se bat cap in cap, pot provoca in randurile pitestenilor confuzie. Este o problema, cea a cainilor vagabonzi, mult prea importanta pentru ca edilii orasului sa-si permita sa se joace cu cuvintele si sa vorbeasca limbi diferite.

    mihaipaulcodunas@yahoo.com

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90