Viata (nu) are prioritate pe DN 73

Pe DN 73 există puse, ici-colo panouri care le transmit şoferilor mesajul că viteza curmă vieţi. Poliţia ne transmite că „Viaţa are prioritate”. Aşa şi este, viteza pune punct, în mod violent de regulă vieţii, care mereu are prioritate. Pragmatic, pentru că aici ajungem, statul s-a rezumat doar la a prăpădi nişte bani pe „campanii de conştientizare”.

Practic, s-a investit prea puţin în infrastructura căilor de comunicaţii. Din cauza stării căilor ferate, de exemplu, un tren din 2011 parcurge aceeaşi distanţă mai lent decât la darea în folosinţă a căilor ferate în România! Cât priveşte siguranţa….scena cu scociul şi creanga folosite de un „Dorel” inovativ la trenul cu care călătorea ministresa Boagiu şi târla de jurnalişti este cât se poate de expresivă.

Revenind la drumuri, pot afirma fără putinţă de tăgadă că, în afară de acele campanii de conştientizare, poliţia rutieră nu s-a rezumat, de ani de zile, decât la a sta la pâândă. Pur şi simplu, noile radare, puse pe…culmea, Loganurile MCV produse la Mioveni, sunt puse la pândit, ca să mai cădă câte un şofer în cursă. Sunt puse la pândă doar la loc cu umbră, ca nu cumva poliţistului- pe care l-am apărat când a fost vorba de drepturile băneşti, dar şi când a fost vorba de locul lui de muncă- să nu îi facă insolaţie materia cenuşie, atâta câtă are.

Şi aici se pune punct la intervenţia statului în a asigura condiţii de trafic în siguranţă. Ca să ieşi din România cu maşina, plecând din Piteşti, pe orice parte a graniţei, îţi ia minim o zi! Cam cât îţi ia ca să parcurgi vreo două-trei state din UE cap-coadă. Doar că acele state din UE au drumuri naţionale şi autostrăzi ireporşabile.

Merg de atâţia ani pe DN 73 Piteşti- Câmpulung. În fiecare an, starea asfaltului este din ce în ce mai proastă. După iarna de acum doi ani acest nenorocit de drum arăta, literalmente, mai rău decât drumurile din Kosovo după ani de conflict armat. Drumurile Naţionale au reuşit să…peticească drumul, pe ici colo, cu adevărate praguri. Şi, undeori, cu piciorul şi cu lampa cu care românii mai pârlesc porcul de Crăciun!

Este imposibil pentru un şofer, care vrea să ajungă undeva, în timpul vieţii lui, să păstreze viteza regulamentară. Asta, pentru că pe porţiuni de kilometri se merge şi cu 40 kilometri la oră. În ritmul vieţii în care trăim, nu putem merge mai încet decât se mergea în evul mediu. Problema este că, presaţi de timp, de termene-limită, ba chiar de timpul normal al vieţii, în timp ce se deplasează pe această potecă preistorică, denumită şi drum european, vieţile, ghiciţi ce, domnilor cu funcţii de răspundere prin judeţul şi ţara aceasta, se şi curmă. Pentru că apar gropi noi mereu, iar cele mici devin cratere. La ce mă mai interesează pe mine, plătitorul de taxe şi impozite, amendat cu plata rovignetei, că durează 7 ani ca să faci o licitaţie, că lucrările se pornesc abia după ce toţi regii asfaltului din ţara fără asfalt sunt mulţumiţi? Dacă mai adaug că de pe acest drum este practic hrănită inima economiei româneşti, Dacia, nu prea mai sunt multe de spus. În afară de importanţa strategică economică a DN 73, mai sunt şi oamenii care circulă pe acest drum. Cu câţiva metri înainte de locul unde, marţi, o viaţă a fost curmată în urma unui accident rutier, se află mai multe astfel de cratere, dar şi o cocoaşă care ar arunca o maşină condusă de un şofer care nu este neapărat pilot de curse în afara carosabilului la o viteză…decentă pe la vecinii din lumea civilizată. Indiferent de concluziile la care vor ajunge poliţiştii, drumul DN 73 este o cauză, cel puţin indirectă, care a dus la decesul unui om.

Pentru oficialii acestei ţări care merge anapoda, se vor găsi mereu explicaţii. Inclusiv că de 20 de ani nu s-a mai făcut nimic pe acest drum. Şi ce vină are cel care plăteşte dările la stat pentru că merge pe drumurile patriei, fără ca nimeni să le repare vreodată? Niciuna, doar că poate plăti cu preţul vieţii. Care viaţă, parcă avea prioritate….